De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Mesajul lui Augustin Lazăr la moartea lui Ion Iliescu. Fostul procuror general l-a trimis de două ori în judecată: „Strategie de temporizare”
- Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, a transmis un mesaj consistent la moartea fostului președinte al României, Ion Iliescu.
- El este cel care l-a trimis de două ori în judecată pe Iliescu în dosarele Revoluției și Mineriadelor, despre care spune că au fost tergiversate „cu voința disimulată a politicienilor implicați, impusă unei justiții ținută din scurt, prin persoane obediente".
- Cele două dosare au fost apoi retrimise la Parchet pentru a fi reluate de la zero.
Citește mesajul integral al lui Augustin Lazăr la moartea lui Ion Iliescu.
Val de violență împotriva femeilor în România. Un bărbat din Arad este acuzat că și-ar fi torturat și ucis fosta concubină
- Noi cazuri de violență asupra femeilor șochează România. Un bărbat din Arad este acuzat că și-ar fi torturat și ucis fosta concubină.
- Între timp, mesajul dramatic al unei fete din Timișoara s-a viralizat pe TikTok, unde a povestit traumele prin care trece alături de mama ei.
- Fata spune că amândouă sunt amenințate de tatăl ei pe al cărui nume este emis un ordin de protecție.
Mai multe detalii despre cazul bărbatului din Arad acuzat că și-ar fi torturat și ucis fosta concubină.
Trump le-a spus liderilor europeni că vrea o întâlnire personală cu Putin și Zelenski săptămâna viitoare
- Ultima „descindere” a trimisului american la Moscova ar putea deschide drumurile către o întâlnire personală între Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
- Aceste planuri ale lui Trump au fost dezvăluite de două surse pentru publicația The New York Times.
- Sursele susțin că Trump le-ar fi spus aceste planuri liderilor europeni cu care a discutat în cadrul unei convorbiri-conferință la care a participat și Volodimir Zelenski. Iar totul vine la doar câteva ore după întâlnirea dintre Steve Witkoff și Putin și după ultimatumul dat de Trump lui Putin.
Mai multe detalii despre planul lui Donald Trump.
Soarta alegerilor parlamentare din Moldova „depinde” de Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc. Cum se implică Rusia
- Președinta Republicii Moldova a averizat că moldovenii sunt manipulați cu bani de la Moscova, printr-o nouă schemă de corupere a alegătorilor, înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
- În acest joc intră și Vladimir Plahotniuc. Oligarhul moldovean, prins în Grecia, a anunțat că vrea să schimbe regimul din Republica Moldova și că vrea să vie extrădat în Moldova, nu în Rusia, așa cum a cerut Kremlinul.
- Iar toate aceste manevre ar fi coordonate de alt oligarh fugar, Ilan Șor, nimeni altul decât numele principal în celebrul caz al „furtului miliardului”, alături de Plahotniuc.
Află cum vrea să se implice Rusia în alegerile parlamentare din Republica Moldova.
Se strânge lațul. Din 3 septembrie, UE impune un plafon dinamic pentru petrolul rusesc
- Uniunea Europeană implementează, din 3 septembrie, plafonul dinamic pentru prețurile petrolului din Rusia, ca parte din cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni. Confirmarea a venit din partea Adriannei Podesta, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, citată de Kyiv Independent.
- Este vorba de înlocuirea actualului plafon static, care era 60 de dolari pe baril și care a fost introdus de G7 în decembrie 2022.
- Noile calcule pentru exporturile de petrol rusesc prevăd un preț maxim admis cu 15% sub media pieței mondiale din ultimele trei luni.
Citește despre noile sancțiuni impuse Rusiei de către UE.