Soldații de la o bază militară, din statul american Georgia, au primit o ofertă neobișnuită din partea superiorilor. Aceștia vor avea o permisie de 4 zile să joace GTA VI dacă își prelungesc contractele cu armata pentru cel puțin doi ani.
Într-un interviu, un reprezentat al bazei a transmis că ideea a venit ca un stimulent care să răspundă intereselor soldaților, dar care să acopere și nevoile armatei americane. Oferta este doar pentru militarii eligibili din bază și nu se aplică la nivel național. Aproximativ 130 de militari sunt eligibili pentru această ofertă, iar 20 dintre ei ar fi acceptat deja condițiile.
Rockstar Games a deschis vara aceasta precomenzile pentru GTA VI, iar jocul vine cu un preț care a stârnit deja mult interes în România. Varianta standard costă în jur de 400 de lei, iar ediția specială urcă spre 500 de lei.
Compania a anunțat că exemplarele vândute în magazine vor veni doar un cod de descărcare digitală în interiorul cutiei, nu și un disc propriu-zis.
Lansarea este programată pentru 19 noiembrie, însă cei care cumpără online vor putea descărca jocul cu o săptămână înainte. GTA VI este una dintre cele mai așteptate lansări din gaming și confirmă, încă o dată, așteptările uriașe din jurul său.
Jocul este considerat unul dintre cele mai mari proiecte din industria gamingului, cu un buget estimat uriaș și așteptări pe măsură.
Rămâne de văzut dacă noul capitol va reuși să depășească succesul precedentului GTA, unul dintre cele mai vândute jocuri din istorie.
