Mi-am păstrat 18 zile de concediu de odihnă pentru a doua parte a anului și sunt gata să le folosesc în luna noiembrie. După 13 ani de la GTA V, sute de milioane de vizualizări la bucăți din GTA VI și o așteptare care a devenit una dintre memele preferate alte internetului, avem o dată de lansare pentru cel mai așteptat joc al Rockstar și – cel mai probabil – al acestui început de mileniu. Evident, până când îl jucăm și începem să visăm la GTA VII.
Ce știm în acest moment
Mult mai multe decât am știut în ultimii 5-6 ani, de când a început isteria așteptării jocului GTA VI. Rockstar, compania care produce jocul, a confirmat că precomenzile încep în 25 iunie 2026. Lansarea pentru Playstation 5 și Xbox Series X/S este programată pentru 19 noiembrie 2026. Dacă ești angajator și începi să primești cereri de concediu, încearcă să nu lupți cu valul: sunt șanse bune ca lumea să se oprească în acel final de săptămână.
Mai știm că acțiunea are loc în statul fictiv Leonida, care e un soi de Florida cu aligatori și flamingo, iar Vice City revine ca locație principală. Personajele principale sunt Lucia și Jason, un cuplu de infractori de care, dacă o să te atașezi, fii pe liniște: nu înseamnă că ai vreo înclinație către lumea fărădelegilor și nici nu o să începi imediat să furi aparatul SGR când reciclezi. Chiar dacă bunica ta va crede asta și se va teme. Înseamnă doar că Rockstar și-a făcut treaba bine și a făcut o poveste care atrage. Dacă o fi făcut-o.
Lucia este de altfel și prima protagonistă-femeie „playable”. Aici vine și o mare dilemă pentru care nu există confirmare oficială, dar o dezbatem mai jos. Rămânem la ce știm: cei doi protgoniști vor opera împreună în misiuni. Va exista o campanie Single Player și (foarte probabil) un GTA Online nou. Aparent, potrivit TechRadar, componenta online va fi mai importantă ca niciodată.
Mai știm că jocul vine cu acțiunea în zilele noastre. Vom avea influenceri, livestreaming, social media și tot ce ține de popculture-ul contemporan.
Ce am vrea să știm
Spuneam că Lucia va fi caracter „playable”. Înseamnă asta că vom avea un mod co-op, în care cele două personaje să fie controlabile de doi jucători distincți, care să facă misiunile împreună? Nu există nimic oficial pe această temă din partea Rockstar, doar foarte multe zvonuri.
Pe de-o parte, nu e în stilul Rockstar ca încă de la lansare să mute atenția de la componenta single-player la cea online. Pe de altă parte, ce-or fi făcut în ăștia 13 ani dacă nu un joc care le are pe toate și livrea conținut pentru toate poftele?
Tot la capitolul „nu știm” este prețul. Nu a fost anunțat, dar probabil e următorul lucru pe care îl vom afla. Șansele ca varianta pentru consolă să fie mai ieftină de echivalentul a 100 de dolari par nule. Jocurile din seria FC (fosta FIFA) sau NBA 2k au câte o iterație în fiecare an și producătorii lor nu au nicio jenă în a le pune la vânzare cam la acest preț.
De asemenea, nu știm când va ajunge GTA VI și pentru utilizatorii de PC. La GTA IV, varianta pentru PC a apărut la 8 luni distanță de lansarea pentru console. La GTA V, la 18 luni. Erau însă alte vremuri, în care nu ne grăbeam atât de mult și nu e ca și cum o consolă e foarte accesibilă. Prin urmare, sunt șanse bune ca în 2027 să fie lansată și varianta pentru PC.
Cât de mare va fi jocul și ce specificații vor fi necesare pentru a-l juca? Nici asta nu prea știm. Se discută și se dezbate. Ca să nu plângeți așteptând, faceți curățenie în memoria consolei și economisiți bani pentru un upgrade la PC. Toate indiciile duc spre ideea că GTA VI va stoarce tot ce pot duce consola, televizorul, PC-ul și (mai ales) furnizorul de internet.
În rest, lucrurile care țin de cum va arăta jocul și ce vom putea face efectiv în joc intră direct la capitolul „zvonuri”; numărul de misiuni, clădiri accesibile din totalul de clădiri din joc, numărul de orașe, dimensiunea hărții și multe altele sunt lucruri pe marginea cărora fanii au încă vreo patru luni în care să dezbată.
O isterie (sperăm) cu sfârșit
Jocul trebuia să fie lansat în 26 mai 2026, dar cine se mai uită mai ales la ultimii trei ani în care fanii seriei au primit în două trailere de gameplay (în 2023 și 2025) ca să își facă inimă rea și speranțe că acesta va fi cel mai bun joc video care a fost vreodată lansat. E drept că, dintre toate, GTA VI are șanse să și fie.
Sperăm să rămână în istorie și ca singurul joc care a câștigat în doi ani consecutivi titlul de cel mai așteptat joc al anului și cel mai dorit joc al anului. Generația asta a așteptat sezoane de seriale, a așteptat intrarea în Schengen, a așteptat jocuri. Ne e suficient.
Ca idee, dacă reperul e lansarea GTA V ca moment din care am așteptat GTA VI, lumea era foarte diferită de ceea ce știm azi:
- Kylian Mbappe avea 14 ani.
- Simona Halep încă nu jucase prima finală de Grand Slam.
- Klaus Iohannis era primar în Sibiu.
- iPhone-ul vedetă era varianta 5s.
- Serialul Breaking Bad se pregătea de lansarea ultimului sezon.
Și TikTok nu există. Adică erau vremuri bune pentru non-francezi, cu mai multă liniște pe ecrane și mai puțini experți în tenis.
Totuși, acești ani mulți trecuți de la nașterea isteriei GTA VI și până azi au funcționat în avantajul studioului Rockstar. Cumva paradoxal, dat fiind faptul că dezvoltatorii au oferit foarte puțin apropo de acest joc.
Ce a funcționat a fost GTA Online, un produs care a generat miliarde și a ținut viu interesul pentru acest gen. În plus, Rockstar a lansat în 2018 Red Dead Redemption și le-a reamintit tuturor că studioul livrează. Încet, da, dar mai bine decât oricine.
Toate acestea, plus scurgerea de informații din 2022, când în online au apărut zeci de minute de gameplay, au transformat lansarea GTA VI într-o glumă recurentă pe internet și ceva ce a devenit un reper temporal odată cu poanta „Avem [eveniment neașteptat] înainte de GTA 6”.
Iar așteptarea a mers cât de departe se poate merge, chiar dincolo de logică. În 2025 se viralizase cazul britanicului Robert Richens, care a izbucnit în plâns atunci când a fost arestat pentru crimă și i s-a plâns polițiștilor că va „rata GTA 6”.
Tocmai de aceea, trendul zilei (unul dintre ele) în online e să te asiguri că faci orice pentru propria siguranță, așa încât ziua de 19 noiembrie să te găsească pe canapea, cu controllerele încărcate, apă la îndemână și măcar 2 zile de concediu de orice fel (cade într-o zi de joi) pe care să le unești cu weekend-ul.
