Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

News Alert. Partenera lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, și-a publicat declarația de avere

Președintele României, Nicușor Dan, a publicat, pe site-ul președinției, declarația de avere și de interese a partenerei sale, Mirabela Grădinaru. Totul vine după amendamentul cerut de AUR la legea intregrității, amendament votat de PSD, prin care se stipulează ca și partenerii necăsătoriți ai principalilor demnitari să fie obligați să își dezvăluie averea.

Astfel, în declarația de avere a Mirabelei Grădinaru apare un teren intravilan de 1.152 de metri pătrați în Moara Vlăsiei (Ilfov), cumpărat în 2021. Apar și alte terenuri, dar dobândite prin moștenire. De exemplu, în 2025, a moștenit mai multe cote din terenuri din satul Zăpodeni, județul Vaslui. Acolo figurează două suprafețe de pământ, în intravilan, de 2.600 de metri pătrați, respectiv 2.400 de metri pătrați, trei terenuri extravilane de 19.400, 8.600 și 4.500 de metri pătrați, dar și o viță de vie de 1.200 de metri pătrați.

Iar cotele deținute la aceste terenuri variază de la o optime până la 7/32 din suprafețe, după cum arată actele. Tot în Vaslui mai deține cotă parte din două case: 3/16 dintr-o casă de 69 de metri pătrați și 5/16 dintr-o casă de 84 de metri pătrați.

Mirabela Grădinaru are și două credite. Ea a publicat și alocațiile copiilor

La capitolul autoturisme, apar un Renault Clio fabricat în 2016 și un Opel Vectra din 1992, despre care se precizează că ambele au fost cumpărate.

Partenera peședintelui a declarat și acțiuni la Renault, în valoare de 4.000 de euro, pe care le-a dobândit prin programele de acționariat destinate angajaților grupului. Veniturile salariale de la Automobile Dacia SA au fost de 158.360 de lei pe an.

Mirabela Grădinaru figurează și cu un împrumut de 116.563,42 lei pe care l-a acordat Asociației S.O.S. Orașul.

Ea are și două conturi curente, unul la ING și altul la Banca Transilvania, ambele cu sold zero.

La capitolul datorii, există două astfel de documente la ING: unul de 1.760,18 lei și un credit de 50.000 de lei, ambele scadente în 2026.

Mirabela Grădinaru a trecut în declarație și alocațiile celor doi copii, în valoare de câte 3.504 lei pe an.

Proiectul privind averile partenerilor demnitarilor urmează să fie votat și de Senat, for decizional. Comisia pentru administrație publică a emis deja un aviz negativ.

  • De precizat că AUR, partid care le-a cerut social-democraților să voteze proiectul de lege, nu recunoaște parteneriatul civil și nici nu există vreo normă în România care să reglementeze acest aspect.
  • În mai 2025, Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere ale membrilor de familie ai demnitarilor, magistraților și funcționarilor publici nu trebuie să fie făcute publice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE