Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, face parte din delegaţia oficială a României care participă la Washington D.C., la summitul inaugural al unei coaliţii globale dedicate educaţiei digitale a copiilor, organizat la iniţiativa primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.
Sursa foto: presidency.ro
Mirabela Grădinaru s-a întâlnit cu președinta American Councils for International Education
Mirabela Grădinaru are un program încărcat în vizita oficială din Statele Unite. După participarea sa la inaugurarea summitului coaliției globale dedicate educației digitale a copiilor, organizat la inițiativa Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump, partenera președintelui Nicușor Dan s-a întâlnit la Washington cu președinta American Councils for International Education, Lisa Choate. Această organizație derulează schimb de programe educaționale cu România.
Mirabela Grădinaru: „Aș dori să încep prin a vă adresa mulțumiri pentru munca remarcabilă pe care o desfășurați, în special prin intermediul programului FLEX (n.r.: schimb educațional). Acest program este, de altfel, nou în România. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pentru copiii noștri.”
Lisa Choate, președinte American Council for International Education: „Prima Doamnă este deosebit de interesată de problema dependențelor. Am discutat despre diferite tipuri de dependență, cum ar fi dependența de droguri, dependența de rețelele sociale și jocurile de noroc. Am discutat despre cum putem face schimb de experți, despre cum România poate valorifica experiența americană în aceste domenii."
Mirabela Grădinaru a avut și o întâlnire cu mai mulți medici români stabiliți peste ocean.
Mirabela Grădinaru: „Vă mulțumesc tuturor că v-ați făcut timp, că ați dat curs invitației și că sunteți astăzi aici. Chiar dacă acum mă adresez în limba română, am la fel de multe emoții. Da, este un subiect pe care aș dori să-l abordăm împreună și acela este cum să facem să creștem adulți echilibrați."
Din delegația română au făcut parte ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, rectorul Remus Pricopie și doi consilieri prezidențiali.
Miercuri, cea mai importantă zi a Summitului Coaliției Globale pentru Educația Digitală
Astăzi este cea mai importantă zi a Summitului Coaliției Globale pentru Educația Digitală, la care ia parte și Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru. Este ziua mesei rotunde organizată la Casa Albă de Melania Trump. Mai sunt două teme de discutat: alfabetizare digitală și siguranța online. Mirabela Grădinaru ar putea lua cuvântul și azi, după ce ieri a vorbit la Departamentul de Stat.
Deși nu apărea pe lista oficială a vorbitorilor, azi se află aici, la Washington, și Prima Doamnă a Franței, Brigitte Macron. Este aici inclusiv Olena Zelenska.
În total, sunt reprezentate 45 de țări la acest summit. Lista de invitați este mai consistentă ca la consiliul păcii, organizat de Donald Trump, la care a luat parte și președintele Nicușor Dan. De altfel, nu este clar nici dacă Donald Trump va veni la masa rotundă de la Casa Albă.
Și un element de culoare. Mirabela Grădinaru a recunoscut la Ambasada României, la o întâlnire cu medicii români din Statele Unite, că are emoții. Ca și la summit, Prima Doamnă a României a spus în limba română de data aceasta că viitorul fiecărui popor sunt copiii și că și-ar dori să reușim ca țară să creștem copii sănătoși și frumoși. Vom urmări în continuare SUA Summitul de la Washington și vă vom ține la curent cu cele mai noi informații.
Două companii românești, promovate de Mirabela Grădinaru la summitul Primei Doamne a SUA
Mirabela Grădinaru a promovat două inițiative românești în domeniul tehnologiei și educației digitale în cadrul summitului organizat de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, în contextul apelului lansat de partea americană pentru identificarea unor companii „care pun la dispoziție soluții pentru utilizarea tehnologiilor în procesul educativ”.
În discursul său, partenera de viață a lui Nicușor Dan a menționat două exemple relevante din România: UiPath și Edge Institute.
UiPath este una dintre cele mai cunoscute companii tech fondate în România, devenită între timp un lider global în domeniul automatizării proceselor robotizate.
Edge Institute este un think tank românesc independent, format din experți din tehnologie, economie și mediul academic, care își propune să accelereze digitalizarea României. Organizația contribuie la dezvoltarea de politici publice și soluții strategice pentru creșterea productivității și modernizarea serviciilor, inclusiv în educație.
Mirabela Grădinaru, discurs la summitul organizat de Melania Trump despre educația digitală
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan, a ținut un discurs în timpul summitului internațional organizat de Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite. Aceasta și-a exprimat recunoștința pentru invitația primită și a salutat inițiativa de a promova educația digitală în rândul copiilor.
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan :
„În primul rând, doresc să-mi exprim recunoștința față de gazda noastră generoasă, Prima Doamnă a Statelor Unite, doamna Melania Trump. Cred că această inițiativă este una foarte valoroasă, generând impuls, vizibilitate și dinamism, atât de necesare în acest domeniu. În același timp, este crucial să avem o abordare integrată, care să conecteze mai bine educația, inovația și tehnologia.
Aștept cu nerăbdare să încep să colaborez îndeaproape cu Prima Doamnă, Melania Trump, și cu toți cei din jurul acestei mese, în cadrul acestui proiect, pentru a dezvolta inițiative concrete și a obține un impact tangibil în promovarea educației digitale, a practicilor online sigure și a alfabetizării media pentru copiii din întreaga lume”.
România, reprezentată la summit-ul inaugural al Coaliției Globale pentru educație digitală de Prima Doamnă
România este reprezentată azi la summit-ul inaugural al Coaliției Globale pentru educația digitală de Prima Doamnă a României.
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan, a fost invitată la Casa Albă de Melania Trump, care care este organizatoare a summitului. Azi, Prima Doamnă a României ia parte la sesiunea de lucru organizată de Melania Trump la Departamentul de Stat.
Sesiunea începe cu un discurs al Melaniei Trump, urmat de discursuri ale invitatelor și invitaților. La finalul primei zile a summitului, primele doamne și cei câțiva prin domni vor lua parte la o demonstrație tehnică.
După aceea, Prima Doamnă a României are în program o întâlnire cu reprezentanții comunității de români din Statele Unite și cu reprezentanții din domeniul tehnologic, educațional și medical. La summit vin o mulțime de prime doamne, printre care cea a Franței, Brigitte Macron, cea a Ucrainei, Olena Zelenska.
Aceasta va participa la summit-ul inaugural al unei coaliții globale a Primelor Doamne și Primilor Domni, dedicată educației digitale a copiilor, intitulat „Fostering the Future Together”.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în perioada 24–25 martie 2026, Mirabela Grădinaru va efectua o deplasare la Washington D.C., alături de o delegație a Administrației Prezidențiale. Din delegație fac parte Vlad Ionescu, consilier de stat pentru politică externă, și Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă.
Vizita are loc la invitația Primei Doamne a Statelor Unite, Melania Trump, adresată Mirabelei Grădinaru pentru participarea la acest summit internațional.
O inițiativă globală pentru viitorul copiilor
Summit-ul „Fostering the Future Together” este o inițiativă lansată de Melania Trump, care urmărește creșterea nivelului de bunăstare a copiilor prin educație, inovație și tehnologie.
Proiectul își propune să ofere acces la tehnologii avansate, inclusiv instrumente de inteligență artificială, să sprijine elevii, profesorii și părinții și, în același timp, să protejeze copiii de riscurile din mediul online. Inițiativa vizează crearea unei coaliții internaționale care să colaboreze în domeniul educației digitale.
Întâlniri la nivel înalt și discuții cu experți
Agenda vizitei include o serie de întâlniri importante. Pe 24 martie, delegația va participa la o sesiune de lucru organizată la Departamentul de Stat, unde vor fi analizate soluții concrete pentru modernizarea educației, alături de experți și reprezentanți ai companiilor din domeniul tehnologiei.
Pe 25 martie, Mirabela Grădinaru va lua parte la o reuniune la nivel înalt găzduită la Casa Albă, alături de Melania Trump și de alți lideri internaționali implicați în această inițiativă.
Dialog cu comunitatea românească din SUA
În marja summit-ului, sunt programate și evenimente dedicate comunității românești din Washington, dar și întâlniri cu reprezentanți ai mediului asociativ și de afaceri din domeniile educațional, medical și tehnologic.
Aceste întâlniri au ca scop consolidarea relațiilor și identificarea unor oportunități de colaborare în domenii esențiale pentru viitorul educației.
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, devine tot mai prezentă în spațiul public, asumând treptat un rol simbolic de „primă doamnă”. În ultimele luni, aparițiile sale s-au intensificat, chiar dacă această poziție este abordată diferit față de alte țări, unde soțiile șefilor de stat beneficiază de biografii și roluri oficiale bine definite.
Recent, partenera de viață a președintelui României, Mirabela Grădinaru, și soția președintelui Poloniei, Marta Nawrocka, au avut o întâlnire în cadrul vizitei oficiale pe care Nicușor Dan a efectuat-o în Polonia.
