Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cardul de energie, inutil clienților Hidroelectrica. Legea ar putea fi modificată

Publicat de: Euronews

Ordonanța de urgență care vizează cardurile de energie ar putea fi modificată chiar de săptămâna viitoare. Măsura este necesară după ce au raportate situații în care clienții companiei Hidroelectrica nu și-au putut folosi cardurile pentru achitarea consumului de energie.

Motivul: Hidroelectrica emite cu o întârziere de câteva luni facturile. Mai exact trimite facturi individuale care cumulează consumul pe o perioadă mai mare de timp, inclusiv intervale din 2022.

În momentul în care oamenii au mers la Poștă pentru a plăti consumul de energie, angajații au considerat că este vorba despre restanțe prea vechi, deși facturile abia fuseseră emise.

Iar sumele nu sunt mici. De exemplu, unul dintre clienții Hidroelectrica a avut de plătit aproximativ 1.200 de lei pentru 4 luni.

În prezent, sunt aproape 4 milioane de români care primesc acest ajutor din partea statului, în valoare de 1.400 de lei pe an.

Suma se acordă de două ori pe an, în tranșe egale: 700 de lei în luna februarie și alte 700 de lei în septembrie. Voucherele pot fi folosite și pentru gaze, lemne de foc, butelii, păcură și peleți.

”Noi când am inițiat măsurile pentru cardurile de energie, ne-am gândit că datoriile restante ar trebui să fie cu luna octombrie 2022, dar iată că suntem în fața unei alte realități când furnizorii emit facturi care sunt mai vechi de luna octombrie 2022, iar în aceste condiții, soluția a fost aceea de a propune Guvernului de a modifica OUG și includerea datoriilor față de furnizorii de energie, începând cu luna februarie 2022, care e luna de referință pentru cheltuielile eligibile de decontare din fondurile UE nerambursabile.

După publicarea în Monitorul Oficial al modificărilor OUG, de exemplu dacă se va aproba săptămâna viitoare, atunci noi vom fi în situația în care, pe baza cardului de energie, a facturii emise recent de Hidroelectrica, să fim în măsură să decontăm aceste facturi. Noi trebuie să lăsăm beneficiarii noștri să aibă un cadru legal cât mai flexibil.”, a declarat Marcel Boloș, pentru Euronews România.

Cum se folosesc voucherele de energie

Pentru a face plățile online, românii care au primit cardul de energie trebuie să acceseze site-ul web al Poştei Române şi să acceseze aplicaţia.

Astfel, aceasta le va arăta românilor cu fircare pas cum să plătească factura online cu voucherul de energie. Beneficiarii trebuie să urmeze următoarele etape:

1. Accesați site-ul posta-romana.ro şi accesaţi secţiunea Compensare energie, din stânga sus.

2. Completaţi, în formularul de acolo, furnizorul de energie pentru care faceţi plata sau asociația de proprietari/locatari şi codul de identificare fiscală (CIF) al acestuia.

3. Scrieţi apoi codul cardului de energie și, ulterior, codul numeric personal (CNP) al unuia dintre beneficiarii cardului de energie.

Codul cardului de energie se află în spațiul destinat informațiilor personale (nume, adresă etc.), ca în exemplul de mai jos: cel din cadranul roşu.

4. După ce aţi completat toate câmpurile necesare, apăsaţi pe butonul Trimite.

5. Veţi primi pe e-mail confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată. În cel mult cinci zile mai primiți, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea v-a fost rezolvată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE