Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

OMV Petrom și Romgaz au semnat un contract de 1,6 miliarde de euro cu italienii de la Saipem pentru lucrări de infrastructură în Marea Neagră

Cel mai mare proiect de gaze naturale al României în zona Mării Negre tocmai a fost semnat. În urma unui proces public de achiziție, OMV Petrom a anunțat că, împreună cu Romgaz, au fost parafate actele cu italienii de la Saipem S.p.A. și Saipem Romania SRL, pentru dezvoltarea infrastructurii Neptun Deep.

Vor fi efectuate "lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro", după cum anunță compania OMV Petrom.

OMV Petrom și Romgaz au semnat un contract cu Saipem

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: "Cu semnarea acestui contract facem un pas important pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep – practic, acesta marchează începerea fazei de execuție. Vom continua să lucram în ritm susținut astfel încât să producem volumele de gaze așteptate, în siguranță, începând cu 2027."

OMV Petrom și Romgaz vor participa cu plăți egale în proiectul privind producția de gaze din Marea Neagră, iar cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, așa cum se anunță în comunicatul menționat.

  • Neptun Deep va genera o producție de 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce va face ca România să devină cel mai mare producător de gaze naturale din UE.

Alessandro Puliti, CEO Saipem: „Suntem mândri că am fost selectați, în urma unui proces competitiv, ca furnizori în cadrul contractului EPCIC pentru dezvoltarea Neptun Deep. Aceasta confirmă încrederea clienților noștri în competențele noastre principale și în flota de echipamente de înaltă tehnologie pentru dezvoltarea sigură, sustenabilă și complexă a zăcămintelor. Vom folosi echipa noastră locală, din cadrul Centrului Tehnologic de lângă Ploiești, pentru testarea materialelor care vor fi utilizate pentru instalațiile offshore. Acest Centru reunește 200 de cercetători și experți, iar 95% dintre ei sunt români.”

  • Primele cantități de gaze ar urma să fie produse în 2027.

"Infrastructura pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 6 în ape adânci (~1000m) și 4 în ape puțin adânci (~100m), 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore în zona de apă cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către țărm (~160km) și stația de măsurare a gazelor Tuzla. În cadrul contractului, Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziții, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare și punere în funcțiune pentru instalațiile maritime din cadrul proiectului. În plus, contractul implică testarea și punerea în funcțiune, pentru stația de măsurare a gazelor naturale, și secțiunile de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție gaze, care vor fi construite de alți contractori", mai menționează OMV Petrom.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE