Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Olguța Vasilescu: PSD dorește o majoritate europeană, cu partide proeuropene. Ce spune despre negocieri

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a declarat, miercuri, că social-democrații își doresc o majoritate europeană, cu partide proeuropene, dar rămâne de văzut cum vor fi negocierile.

Vasilescu a precizat că PSD nu are o problemă cu PNL, cu care a colaborat foarte bine în mai multe etape, ci cu liderul PNL, Ilie Bolojan, cu care nu s-a putut discuta.

'Noi nu putem să obligăm pe nimeni să vină cu forța la guvernare. În mod normal, noi am spus-o: n-am avut o problemă cu PNL, cu care am colaborat foarte bine în mai multe etape politice, noi am avut o problemă cu domnul Ilie Bolojan, cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă. O persoană obtuză care nu a înțeles că și Partidul Social Democrat are un electorat al său propriu, și, din păcate, cel mai mult cred că a lovit în acesta. Dar în ceea ce privește PNL, noi nu avem niciun fel de probleme de colaborare cu ei și chiar vreau să vă spun că eu nu cred că primarii lor vor accepta să intre în opoziție. Este părerea mea. Am spus-o: ne dorim o majoritate europeană, cu partide proeuropene, dar rămâne de văzut cum vor fi și negocierile în perioada imediat următoare, pentru că nici noi nu putem să stabilim ce vor face celelalte partide politice', a spus Olguța Vasilescu.

Aceasta a subliniat că dacă PNL se retrage în Opoziție, atunci trebuie să renunțe și la posturile de miniștri, secretari de stat, prefecți.

'Dacă decizia lor e să se retragă în Opoziție, așa cum a anunțat domnul Ilie Bolojan aseară, atunci chiar trebuie să se retragă în Opoziție, pentru că nu poți fi prim-ministru, cu miniștri, cu secretari de stat, cu prefecți și să fii în continuare la guvernare', a mai afirmat Olguța Vasilescu.

Despre formarea unui guvern PSD-UDMR-minorități naționale-parlamentarii neafiliați, ea a spus că 'poate să fie orice fel de posibilitate'.

În ceea ce privește propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru, Vasilescu a spus Sorin Grindeanu este candidatul partidului.

'Nu ne dăm în lături să preluăm guvernarea cu funcția de prim-ministru. Poziția noastră pentru prim-ministru cred că e foarte clară - Sorin Grindeanu este candidatul nostru la această funcție. Dacă până la urmă se va discuta, se va negocia, noi nu avem niciun fel de problemă' a mai spus Olguța Vasilescu.

Olguța Vasilescu a participat, miercuri, la o ședință organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia privind stadiul lucrărilor la Spitalul Regional Craiova.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE