Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Oana Popescu Zamfir, analist de politică externă: Miza noastră nu e Austria, este noul sprijin și noile alianțe din UE

Publicat de: Andreea Smerea

Oana Popescu Zamfir, expertă în politică externă, este de părere că, de această dată, România a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a atinge obiectivul aderării la Schengen. Totodată, țara noastră a fost sprijinită mai mult ca niciodată de statele membre și de instituțiile UE pentru a accede în spațiul de liberă circulație.

Reacția Austriei, votul dat în Consiliul JAI, este, potrivit specialistei, un demers care decredibilizează întreaga construcție europeană și procesul decizional comunitar "pentru că Austria a brevetat un sistem în care o țară, în mod complet discreționar, poate să blocheze orice consens la nivelul UE". Pe de altă parte, România, în acest moment, nu trebuie să fie revanșardă, ci trebuie să profite de noile alianțe, de solidaritatea tuturor celorlalți membri ai UE și de noul sprijin, pentru a-și îndeplini obiectivul.

Ce mai poate face acum România

"Președinția suedeză a Consiuliului UE poată să propună la vot integrarea României în Schengen la primăvară. Ministrul suedez a confirmat și el în reuniunea Consiliului JAI și în interviul pentru presă că președinția suedeză este cât se poate de pregătită să ducă mai departe și să avanseze calendarul. Motivul este simplu: Suedia, în calitate de președinție în exercițiu, nu votează și poate funcționa ca mediator. Totul depinde de Austria și de Olanda, dacă se obține consens. Dacă nu se obține, inteligent e să nu se supună la vot", spune Oana Popescu Zamfir, pentru Euronews România, despre cum poate avansa de acum procesul României de aderare la Schengen.

UE a făcut front comun cu România, mai puțin Austria

Oana Popescu Zamfir spune că România a făcut ce trebuie, a fost corectă și a clarificat ce era de clarificat, iar Comisia Europeană, prin ridicarea MCV, a întărit sprijinul instituțional comunitar înspre a permite aderarea.

"Olanda și-a exprimat poziția de ani de zile, poate că nu ne-a convenit. Însă poziția ei a fost clar argumentată, a fost constantă. De aceea, s-au putut face eforturi și s-au făcut presiuni asupra Olandei, nu doar din partea României. Pentru că nu e vorba de ceva de la care doar România a avut un interes. Este un interes comun al UE, care și-a asumat că spațiul Schengen se va deschide, în momentul în care condițiile sunt îndeplinite. În momentul de față, șansele pe care le avem sunt și pentru că ne-am comportat matur. Spre deosebire de Austria, ne-am comportat corect, când Olanda exprima rezerve, am invitat misiunea olandeză aici, am făcut toate demersurile încât să clarificăm ce era de clarificat. Cu cei care s-au comportat potrivit regulilor și noi ne-am comportat de această dată exemplar. Ani de zile, sunt de acord că subiectul Schengen nu a fost gestionat bine de diplomația românească, care a contat pe faptul că eventual toată lumea va respecta regulile până la urmă și cam atât.

De data asta, nu doar România a făcut ce trebuia, Comisia Europeană a propus ridicarea MCV-ului, în mare măsură ca să-i ia Olandei argumentul adus, Franța și Germania s-au exprimat deschis, au insistat în favoarea României. E vorba de un proces pe care Austria l-a scurtcircuitat pe ultima sută de metri. Nu doar noi nu am anticipat, nimeni nu a anticipat. Pentru că, dacă președinția cehă ar fi dat semnale că Austria se opune și nu există consens, probabil n-ar mai fi propus spre a fi votată chestiunea.

Nu stătea în puterea României și nici în puterea altora, după cum s-a văzut, în ultimele zile, s-au perindat prin Austria oficiali, inclusiv președintele PPE, Manfred Weber. Mai mult decât a făcut UE în întreg ansamblul ei nu se putea face", întărește experta.

Austria și nașterea unui precedent

Dacă Ungaria și Polonia erau până de curând singurele state «rebele» din UE, cu a căror atitudine erau bine familiarizați ceilalți membri, opoziția Austriei în Consiliul JAI și blocarea aderării României și Bulgariei la Schengen le poate inspira pe acestea, dar și pe alte state membre să reacționeze contrar intereselor comunitare în momente extrem de importante pentru proiectul european, în care solidaritatea este esențială.

"Dacă Austria s-a comportat precum un «bully» nu trebuie să facem la fel. Miza noastră nu e Austria, este noul sprijin, noile alianțe din UE. Mai degrabă, acum, Austria a reușit să supere foarte multă lume în UE, pentru că a brevetat un sistem în care o țară, în mod complet discreționar, poate să blocheze orice consens la nivelul UE.

Aici este problema majoră generată de Austria, pentru că a reușit să decredibilizeze tot procesul. De ce nu ar face data viitoare Polonia, Ungaria, Bulgaria, toți cei care oricum erau înclinați să facă asta", a explicat aceasta

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE