O nouă dronă s-ar fi prăbușit noaptea trecută pe teritoriul României. Aceasta ar fi căzut pe un câmp din Insula Mare a Brăilei în dreptul localității Gropeni. Incidentul a fost semnalat de un localnic la 112.
Bărbatul le-a spus oamenilor legii că o dronă s-a prăbușit pe un teren arabil și că a provocat un incendiu. La fața locului au fost găsite mai multe fragmente.
Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat zona iar specialiștii vor analiza fragmentele identificate. MApN a precizat că sistemele de radar nu au înregistrat nicio pătrundere noaptea trecută.
Comunicat MApN: „În dimineața zilei de marți, 29 septembrie, Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila.
Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale.
Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate.
O echipa specializată a MApN se va deplasa la locul incidentului pentru cercetarea zonei.
Precizăm faptul că sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute.
Situația este în dinamică și vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”.
