Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

O nouă alertă aeriană în Tulcea, după atacuri rusești cu drone în apropierea graniței cu România

Locuitorii din nordul județului Tulcea au fost alertați în noaptea de luni spre marți după ce forțele ruse au lansat un nou atac cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, atacurile au avut loc în primele ore ale zilei de 7 aprilie, în zona aflată în proximitatea graniței românești.

În acest context, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a activa procedurile de alertare a populației.

La ora 00:58, a fost transmis un mesaj RO-ALERT către locuitorii din nordul județului Tulcea, în condițiile în care sistemele de supraveghere au detectat două ținte aeriene care evoluau în apropierea frontierei.

Autoritățile au precizat că dronele nu au pătruns în spațiul aerian al României, însă situația a fost monitorizată permanent de sistemele de apărare antiaeriană.

Alerta aeriană a fost ridicată la ora 1:46, după ce pericolul a trecut.

Ministerul Apărării Naționale a transmis că forțele armate rămân în continuare vigilente, menținând măsurile de supraveghere și coordonare pentru protejarea populației și a teritoriului național.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE