Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Vineri dimineața, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat drone în zona Chilia Veche – Vâlcove, în județul Tulcea.

În urma acestei detectări, sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru a cerceta și monitoriza spațiul aerian.

13/03/2026 , 18:28

A treia alertă de drone în Tulcea

În jurul orei 17:45 au fost detectate noi drone ;i au fost ridicate de la sol două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită, de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu.

Comunicat MApN: „În urmă cu câteva minute, pentru zona de nord a județului Tulcea a fost transmis un nou mesaj RO-Alert, prin care populația este informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte provenite din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte aflate în proximitatea frontierei României cu Ucraina.

Acesta este al treilea mesaj RO-Alert transmis în cursul zilei de astăzi pentru zona de nord a județului Tulcea. Mesajul a fost emis prin intermediul sistemului național de avertizare a populației, în baza informațiilor furnizate de structurile competente responsabile cu supravegherea și securitatea spațiului aerian.

Reiterăm faptul că teritoriul României nu este vizat de atacurile Federației Ruse, însă, având în vedere situația din proximitatea frontierei, autoritățile transmit mesaje de avertizare pentru informarea și protejarea populației.

Recomandăm cetățenilor să urmărească cu atenție conținutul mesajelor RO-Alert primite și să respecte indicațiile transmise de autorități.

În cazul în care observă situații care le pot pune în pericol siguranța, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.”

La ora 10:05, autoritățile au emis un mesaj de avertizare către populație prin sistemul RO-ALERT, pentru a informa locuitorii din zona vizată.

Potrivit datelor preliminare, este posibil ca resturi ale unei drone să fi căzut pe teritoriul României, în apropierea localității Chilia Veche.

Echipe specializate sunt deja pregătite să intervină și să efectueze operațiuni de căutare și securizare a zonei.

Ministerul Apărării Naționale urmărește situația în timp real și va transmite informații suplimentare pe măsură ce acestea devin disponibile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE