Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

O dronă a lovit un turn de răcire al centralei nucleare de la Kursk. Militarii ruși continuă bombardamentele în Kiev și Harkov

Turnul de răcire al unui reactor de la centrala nucleară Kursk din Rusia a fost lovit de o dronă, a anunțat a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică, la o zi după producerea incidentului. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a catalogat drept „inacceptabil” orice atac asupra unei instalații nucleare, întrucât ar putea pune în pericol securitatea nucleară, potrivit Euronews.com.

De asemenea, șeful administrației militare din orașul ucrainean Balakliia, Vitalii Karabanov, a transmis că două persoane au fost ucise în urma unui atac lansat de forțele ruse.

„Din păcate, consecințele acestui atac sunt teribile. Rapoartele preliminare indică faptul că două persoane au fost ucise în urma atacului. Transmit cele mai sincere condoleanțe familiilor și celor dragi ai celor care și-au pierdut viața”, a anunțat Karabanov, pe rețeaua Telegram.

Vineri seara au avut loc noi atacuri asupra orașului Kiev. Presa ucraineană a relatat că orașul a fost lovit de rachete balistice.

Primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, a publicat un mesaj prin care a avertizat cu privire la atacuri: „Forțele de apărare aeriană sunt mobilizate în capitală. Kievul se află sub foc balistic. Rămâneți în adăposturi!”

De asemenea, au avut loc bombardamente repetate asupra centrului orașului Odesa, cu două lovituri succesive în scurt timp. A doua lovitură a avut loc în timpul operațiunii de salvare. Presa locală relatează că 10 persoane au fost rănite în urma atacurilor.

În Rusia, o dronă a lovit joi dimineață un turn de răcire al centralei nucleare de la Kursk. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a anunțat vineri că a luat cunoștință de atacul asupra centralei de la Kursk, precizând că aceasta era încă operațională în acel moment, că nu a izbucnit niciun incendiu și că activitatea a continuat.

„AIEA a fost informată că turnul de răcire al unui reactor al centralei nucleare de la Kursk din Federația Rusă a fost lovit de o dronă joi dimineața devreme. S-a raportat că reactorul funcționa în acel moment, dar modul său de funcționare nu s-a modificat și nu a izbucnit niciun incendiu.

Directorul general Rafael Grossi afirmă că toate atacurile asupra instalațiilor nucleare sunt inacceptabile, deoarece ar putea pune în pericol siguranța și securitatea nucleară, indiferent de locul în care au loc.

Directorul general Grossi reiterează, de asemenea, apelul la maximă reținere militară pentru a preveni riscul unui accident nuclear”, se arată într-un comunicat al AIEA, publicat pe rețeaua X.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE