O bombă a explodat în Palm Springs, California. O persoană a fost ucisă, iar FBI spune că e un act terorist

Explozie puternică a unei bombe în fața unei clinici de fertilizare in vitro din Palm Springs, California. FBI consideră că atacul a fost „un act intenționat de terorism”. O persoană a fost ucisă și patru au fost rănite. Pentru moment, identitatea persoanei decedate nu a fost dată publicității.

„Acesta a fost un act intenționat de terorism. Pe măsură ce ancheta noastră se va desfășura, vom stabili dacă este vorba de terorism internațional sau terorism intern”, a declarat Akil Davis, șeful biroului FBI din Los Angeles.

Explozie în Palms Springs, California. FBI spune că a fost un act terorist

Explozia a avut loc cu puțin înainte de ora locală 11:00, la un kilometru și jumătate distanță de centrul orașului Palm Springs, în apropierea mai multor întreprinderi, inclusiv American Reproductive Centers (ARC). Conducerea clinicii respective a declarat că nimeni din unitate nu a fost rănit, dar că un birou a fost avariat, însă toți embrionii au rămas „în deplină siguranță și neavariați”.

Primarul din Palm Springs, Ron De Harte, a declarat că sursa exploziei „a fost într-un vehicul sau în apropierea acestuia”.

FBI a precizat ulterior că există deja „o persoană suspectă”, dar precizează că ofițerii „nu îl caută în mod activ” pe acel suspect.

Șeful poliției din Palm Springs, Andy Mills, a spus că explozia a avariat mai multe clădiri, iar unele au fost afectate foarte grav.

Un martor, care a fost surprins trecând pe acolo în acel moment, spune că suflul exploziei l-a doborât de pe bicicleta pe care se afla.

„A fost o explozie foarte mare și am auzit geamurile spărgându-se în jurul meu”, a spus el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE