Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Noma, cel mai bun restaurant din lume, se va închide la sfârșitul anului 2024. Motivul invocat de fondatori

Iubitorii de mâncare preparată cu atenție pentru cei cu gusturi fine trebuie să se grăbească dacă vor să mai obțină o rezervare la Noma. Laboratorul de gastronomie din Copenhaga care a obținut titulatura de cel mai bun restaurant din lume urmează să se închidă la sfârșitul anului 2024.

Noma, celebrul restaurant danez care a fost catalogat cel mai bun restaurant din lume în 2010, 2011, 2012 și 2014, a anunțat că își va închide porțile pentru a se transforma într-un „centru gastronomic de pionierat” dedicat „inovării și dezvoltării de noi gusturi”, potrivit Euronews.com.

Restaurantul cu specific nordic, fondat de chef René Redzepi (foto), va fi relansat ca „Noma 3.0”, au anunțat reprezentanții unității gastronomice.

„În 2025, restaurantul nostru se transformă într-un laborator uriaș - o bucătărie dedicată pionieratului, inovării în domeniul alimentar și dezvoltării de noi arome, care va împărtăși roadele eforturilor noastre mai mult decât oricând", se arată într-un comunicat al localului.

Redzepi, care este cheful și unul dintre proprietarii Noma, a declarat că urmează să călătorească pentru a „căuta noi modalități de a ne împărtăși munca". De asemenea, ar putea fi deschis un restaurant Noma într-un spațiu temporar, însă nu a fost precizat unde anume. După acest sejur, "vom face un sezon în Copenhaga".

Reprezentanții restaurantului cu trei stele Michelin au precizat că vor fi organizate ocazional evenimente pentru clienți, însă preparatele nu îi vor mai defini.

Potrivit sursei citate, au existat sugestii ca spațiul restaurantului din capitala daneză să fie folosit pentru a dezvoltarea produselor din seria Noma Projects - sosuri fermentate, cursuri de gătit și o platformă online.

Doi români au lucrat în bucătăria restaurantului Noma

Chef Alexandru Petricean și Chef Andrei Chelaru au lucrat în bucătăria Noma, cel mai premiat restaurant din lume, potrivit Urban.ro.

Noma - o prescurtare a cuvintelor daneze Nordisk și Mad care înseamnă nordic și mâncare - a fost deschis în anul 2003.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE