Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Noi reguli pentru proprietarii care vor să vândă mașini, de la 1 mai. Trebuie să pună la dispoziție informații despre consum și emisiile CO2

Noi reglementări pentru vehiculele cu ardere vor intra în vigoare de la 1 mai. Modificările UE care impun reguli mai stricte îi vizează în special pe proprietarii care vor să pună mașinile spre vânzare.

Aceștia trebuie să le pună la dispoziție cumpărătorilor la informații mai complexe despre mașinile pe care intenționează să le achiziționeze.

Informații despre consum și nivelul emisiilor de CO2

Astfel, vânzătorii vor avea obligația să afișeze o etichetă cu informații despre consumul de combustibil și emisii pentru vehiculele noi.

 Retailerii trebuie să aplice eticheta direct vehiculului expus în showroom-ul auto sau aceasta să fie inclusă în descrierea vehiculului în cazul achiziționării online, de pe site-urile de anunțuri auto, potrivit Echo24.de.

Potențialii cumpărători vor putea să identifice nivelul de emisii de CO2 al vehiculului în comparație cu alte autovehicule în baza codurilor de culoare.

În cazul mașinilor complet electrice și al hibrizilor plug-in, vor fi indicate, de asemenea, consumul de energie electrică și autonomia electrică.

Eticheta autoturismului ar oferi, de asemenea, informații despre costurile anuale cu energia pentru un kilometraj de 15.000 de kilometri și despre taxa auto curentă pentru noul autovehicul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE