Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat din nou importanța faptului că statul trebuie are de dus o luptă importantă cu dezinformarea, în special cu cea de pe rețelele de socializare. Iar pentru acest obiectiv, politicienii trebuie să-și schimbe modul de comunicare și să fie credibili.
În cadrul conferinței despre dezinformare si cybersecurity, Nicușor Dan a subliniat că dezinformarea este o chestiune de siguranță națională și de prosperitate.
Dezinformarea, problemă de securitate națională
Nicușor Dan: „În urmă cu 26 de ani, ca ONG ist, am organizat o conferință aici. E foarte important ca, în acest demers, să avem societatea civilă, statul, mediul privat. Testul e să vedem dacă, în timp, vom reuși să coalizăm aceste energii. Dezinformarea e o chestiune de prosperitate.
Există o corelație între încrederea din interiorul unei societăți și prosperitatea ei. Dezinformarea exact acolo atacă, la nivelul de încredere reciprocă. Dezinformarea nu mai este o succesiune de operații ad hoc, este coordonată, pe multiple planuri și se bazează pe tehnologie. Răspunsul trebuie să fie la fel de coordonat.
Avem dezinformare în zona medicală, iar asta costă resurse și chiar vieți. Avem dezinformare în zona economică, în zona siguranței femeilor. Unele refuză brățara din diferite speculații care au ajuns la ele.”
Președintele a adus în discuție și diferența între democrație și libertatea de exprimare. Iar limita este sensibilă.
Nicușor Dan: „Cum protejăm spațiul informațional fără să limităm libertatea de exprimare? Mereu trebuie să avem această limită în cap. Ce e dezinformarea în raport cu democrația? Ce e democrația? Pe scurt, niște oameni care încearcă să se influențeze în mod legitim pentru a lua cea mai bună decizie, ca societate. Dezinformarea este să pervertești acest mecanism, să dereglezi aceste mecanisme, să introduci elemente factual false și să le faci adevărate ca să ataci democrația însăși.
Noi trebuie să ne uităm la acele mecanisme care pervertesc o ierarhie de valori și de acțiuni legitime pe care societatea le produce pentru ea însăși fără să ne atingem de posibilitatea omului de a exprima orice idee, evaluare, opinie.
Statul trebuie să comunice coerent și strategic, uman, nu propagandistic, așa cum, din păcate, politicanul, încurajat de consultanți, o face adesea. Și comunicarea trebuie făcută unde e publicul. Noi, politicienii, suntem prin talk show-uri, ne certăm unii cu alții și pe TikTok sunt alții. Unele sunt subiectele dezbătute de noi la televizor și altele sunt subiectele pe care le dezbat oamenii pe TikTok.
Uneori, jurnaliștilor li se pare ridicol să-i pună politicianului o întrebare de care 30% din oameni sunt convinși că e o realitate pe rețelele de socializare. Instituțiile statului trebuie să comunice obiectiv, trebuie să fie capabile să se ducă acolo unde publicul este. E nevoie de cooperare între instituții. Trebuie să ne concentrăm pe factorul educațional, în zona de educație media și digitală, pentru că e o chestiune chiar de securitate națională. Comunicăm strategic, dar oamenii către care ne adresăm trebuie să aibă minima încredere să ne asculte când noi deschidem gura. Și asta înseamnă că trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor în autoritățile publice.”
