Nicușor Dan, interviu inedit în avion. „Moș Crăciun mi-a adus mănuși și șosete, am mâncat fasole cu ciolan”

Președintele României  participă la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing) de la Paris, găzduită de Palatul Elysee. Nicușor Dan a fost extrem de relaxat în avionul Spartan cu care a făcut deplasarea și a spus cum a petrecut de Crăciun și Revelion. A spus și care este mâncarea lui preferată.

Cum a petrecut Nicușor Dan Crăciunul și Revelionul

Nicușor Dan a făcut deplasarea cu un avion militar, așa că din cauza zgomotului din interiorul aeronavei a trebuit să ridice puțin vocea pentru a fi auzit de jurnaliști.

„Tata este din Făgăraș, mama din Ileni, care este la zece kilometri de Făgăraș și am fost cu colindul și într-o parte și în alta, vreo două zile. Moș Crăciun ne-a găsit la una dintre locații. După aceea am fost undeva la munte”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a spus chiar ce cadouri a primit de Crăciun, dar și ce a mâncat.

„Moș Crăciun mi-a adus mănuși și șosete (râde). Eu tot timpul mănânc ciolan cu fasole de Crăciun, dulce nu prea mânânc pentru că încerc să mă mențin. De Revelion am stat până la ora trei dimineața și asta mi-a perturbat somnul până în ziua de astăzi. Am fost cu mai mulți colegi și copii, iar cei mici au tras de noi să mai stăm”, a mai declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: Îmi doresc o schimbare graduală în România

Nicușor Dan a vorbit despre situația din România, în contextul ultimelor evenimente de pe plan internațional.

„Aș vrea să-mi aducă (n.r. anul 2026) o schimbare graduală, subliniez, în România. Suntem într-un context internațional dificil și nu este momentul de revoluții și destabilizare în România și atunci încet-încet”, a mai spus oficialul român.

 Președintele a fost întrebat dacă s-a obișnuit să meargă în deplasări cu un avion Spartan și dacă ar fi oportună achiziția unei aeronave destinate deplasărilor oficiale.

 „Aceasta este explicația pentru reducerea de buget de 30 de milioane de ron (râde). La momentul potrivit, da (n.r putem să ne gândim la achiziția unui avion). Acum nu este momentul! De exemplu, nu avem comunicații aici. Eu patru ore și jumătate nu am fost conectat la realitatea din România și nu este normal.

Urma să mergem în Columbia, la o reuniune, și ne gândeam să închiriem un avion pentru că ăsta nu poate până acolo. Dacă este o locația comercială, precum Washington este simplu, dar de la caz la caz”, a mai afirmat președintele Dan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE