Preşedintele Nicuşor Dan va participa marţi la reuniunea şefilor de stat şi de Guvern ai „Coaliţiei de Voinţă” (Coalition of the Willing), întrevedere organizată la Paris, a anunțat Administrația Prezidențială.
Cea mai recentă versiune a planului de încheiere a invaziei Rusiei a fost analizată, sâmbătă, de aliații europeni ai Ucrainei, la Kiev, înaintea summitului „Coaliției de voință”, desfășurat în Franța săptămâna viitoare. Coaliţia este formată din state care susţin Ucraina, conform Agerpres.
Consilieri de securitate din 15 ţări, printre Franţa, Germania şi Canada, dar şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi NATO, a avut o primă întâlnire în acest an în capitala Ucrainei.
Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, a participat de la distanţă, a confirmat un oficial ucrainean pentru AFP.
„Prima parte a întâlnirii s-a concentrat pe documentele-cadru, în special garanţiile de securitate şi abordările planului de pace, precum şi pe succesiunea următorilor paşi comuni", a precizat sâmbătă, după prima sesiune, negociatorul-şef al Ucrainei, Rustem Umerov, pe Telegram.
Zelenski a anunțat că planul de pace este gata în proporție de 90%
Încă din luna noiembrie 2025, eforturile diplomatice s-au intensificat pentru încheierea războiului din Ucraina, cel mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial. Demersurile au fost realizate sub coordonarea preşedintelui american Donald Trump, a cărui administraţie a purtat negocieri separate cu Rusia şi Ucraina.
În discursul său de Anul Nou pentru 2026, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că un acord este "gata în proporţie de 90%", avertizând însă că restul de 10% va determina "soarta păcii", în condiţiile în care viitorul teritoriilor ocupate de Rusia rămâne o problemă-cheie.
