La 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Maria în Statele Unite, numele suveranei române este, din nou, onorat la New York. Președintele Nicușor Dan a inaugurat „Queen Marie of Romania Corner”, în cadrul vizitei oficiale a șefului statului la New York, cu ocazia săptămânii la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU.
Reporter: Ce vă inspiră din trecutul reginei Maria și ce ați prelua din biografia sa?
Nicușor Dan, președintele României: Este, cum am spus și acolo, este o persoană care s-a pus în slujba națiunii cărei regina era. Asta este lucrul care contează. Din perspectiva asta, este un model.
Sunt în societatea românească oameni care sunt dedicați societății în multe domenii. Și pentru modele care vin din trecut și pentru cele care se întâmplă în zilele noastre, trebuie să le promovăm, pentru că în felul ăsta ajungem să definim o ierarhie de valori care să fie sănătoasă pentru societatea noastră.
sursă foto: Reginamaria.org/Arhivele Naționale ale României
În 1926, turneul Reginei Maria peste Ocean a atras o atenție considerabilă din partea presei americane și a devenit unul dintre cele mai importante momente de diplomație publică ale României interbelice.
