Uniunea Europeană și NATO condamnă ferm campaniile hibride coordonate și desfășurate de Rusia împotriva UE, a statelor membre și a partenerilor săi. Aceste acțiuni vizează subminarea securității a democrației din aceste state. Cele două entități fac referire și la alegerile prezidențiale de anul trecut din România.
În ultimii ani, Rusia, prin serviciile sale de informații militare (GRU), a desfășurat atacuri cibernetice, manipulare informațională, sabotaj, atacuri fizice și alte acțiuni ostile. Exemple recente includ atacuri cibernetice în Germania, Cehia și Franța, precum și ingerințe în procesele electorale din România și activități de manipulare prin platforma media „RED” atribuită Rusiei.
„Rusia desfășoară de ani de zile campanii hibride împotriva UE și a statelor sale membre, activitățile intensificându-se de la începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei și fiind foarte probabil să persiste în viitorul previzibil. Anul trecut, UE a atribuit atacurile cibernetice îndreptate împotriva instituțiilor democratice din Germania și Cehia actorului APT28, controlat de Rusia. În 2025, Franța a atribuit GRU atacuri cibernetice vizând procesul electoral, mass-media și alte entități critice publice și private.
Cu toate acestea, campaniile hibride destabilizatoare ale Rusiei nu se limitează la domeniul cibernetic și includ, de asemenea, acte de sabotaj, perturbarea infrastructurii critice, atacuri fizice și alte acțiuni secrete sau coercitive. Recent, România a atribuit Rusiei un atac hibrid sofisticat care a afectat semnificativ procesul său electoral. De asemenea, Germania a atribuit recent Rusiei activitățile de manipulare a informațiilor ale platformei media „RED”.
Astăzi, UE este pe deplin solidară cu Regatul Unit, care a anunțat noi măsuri restrictive ca răspuns la operațiunile conduse de GRU și continuă să denunțe amenințarea tangibilă pe care Rusia o reprezintă la adresa securității Regatului Unit și a partenerilor săi, inclusiv UE. UE a adoptat deja măsuri restrictive împotriva a trei unități GRU (29155, 26165 și 74455) și a mai multor persoane legate de GRU. UE reafirmă că un astfel de comportament rău intenționat nu va submina sprijinul nostru hotărât și continuu pentru Ucraina. UE rămâne hotărâtă să expună și să contracareze activitățile hibride ale Rusiei care vizează UE și statele sale membre și, alături de partenerii internaționali, să sprijine vecinătatea sa imediată, în special Ucraina și Republica Moldova”, se arată într-o declarație a Consiliului Uniunii Europene.
Pe de altă parte NATO a emis o declarație similară.
Astfel, Alianța condamnă ferm atacurile cibernetice desfășurate de Rusia, în special de serviciul său de informații militare (GRU), care vizează aliați NATO și Ucraina. Țări precum Estonia, Franța, Marea Britanie, SUA, Germania, Cehia și România au identificat grupul APT28 (sprijinit de GRU) ca responsabil pentru atacuri asupra guvernelor, infrastructurii critice și altor sectoare esențiale. Aceste acțiuni fac parte dintr-o campanie hibridă mai amplă menită să destabilizeze Alianța și să sprijine războiul neprovocat împotriva Ucrainei.
NATO cere Rusiei să înceteze aceste activități destabilizatoare și subliniază că ele încalcă cadrul ONU privind comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic. Alianța reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, inclusiv prin asistență cibernetică (precum Mecanismul Tallinn).
Reacția lui Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan a avut și el o reacție pe Facebook după apariția declarațiilor.
„Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos.
Încercările de implicare a unor forțe statale străine în alegerile din țara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declarații oficiale ale NATO și ale Uniunii Europene.
NATO, UE și Marea Britanie confirmă că Rusia desfășoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare și dezinformare, inclusiv în campaniile electorale.
Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, și ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024.
Dacă vă uitați însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acțiuni ale GRU (al patrulea link de mai jos) veți observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferențe este un proces de durată”.