Relicvele Sfântului Francisc de Assisi vor fi aduse în România pentru prima dată. În perioada în perioada 31 iulie - 2 august, vor fi aduse la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, din Oradea. Anunțul a fost făcut de Eparhia Greco-Catolică de Oradea.
Evenimentul are loc în cadrul Anului Jubiliar Franciscan 2026, care marchează 800 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Francisc de Assisi și este organizat de Eparhia Greco-Catolică de Oradea în colaborare cu Ordinul Fraților Minori Conventuali din Oradea.
Episcopia greco-catolică din Oradea a precizat că este vorba de relicvele „masa corporis” ale Sfântului Francisc de Assisi. Mensa Corporis Christi înseamnă masa pe care se jertfește Trupul lui Hristos. Tradiția spune că, pentru ca un altar să fie sfințit, se introduc în blatul de piatră al altarului (mensa) moaște într-o cavitate numită sepulcrum.
Relicvele ajung la Oradea, într-o primire solemnă, pe 31 iulie, la ora 17:30, în prezența episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.
Pelerinajul coincide cu celebrarea Iertării de la Assisi (Perdono di Assisi), una dintre cele mai importante tradiții spirituale franciscane, conform Agerpres. Organizatorii spun că, în perioada 1 august, ora 12:00 - 2 august, ora 24:00, „credincioșii pot dobândi indulgența plenară, în condițiile stabilite de Biserică.”
Există o legătură interesantă între Francisc de Assisi și Papa Francisc, care a murit pe 21 aprilie 2025. Fostul Suveran Pontif a spus că și-a ales acest apelativ chiar în cinstea Sfântului Francisc de Assisi. Totodată, el a fost primul Papă care poartă acest nume. Papa Francisc și-a ales acest nume în 2013, imediat după ce fusese desemnat de Conclav drept succesorul Papei Benedict.
Însă ceea ce l-a determinat pe Papa Francisc să aleagă exact acest nume are legătură cu ceea ce i-a spus cardinalul brazilian Claudio Hummes, un prieten al său: „Nu-i uita pe săraci”. Acele cuvinte l-au făcut pe Papa Francisc să se gândească la Sfântul Francisc din Assisi, care a trăit în perioada 1181-1226 și care era un simbol universal al păcii, al simplității și al devotamentului față de cei săraci sau în situații grele. El a renunțat la averea familiei sale pentru a trăi printre cei nevoiași. În consecință, Papa Francisc a fost impresionat și chiar a decis să renunțe la unele privilegii, printre care să locuiască în Palatul Apostolic.
