Misterioasa fiică a lui Freddie Mercury. Solistul trupei Queen ar fi avut un copil cu care a păstrat o relație apropiată

Freddie Mercury, legendarul solist al trupei Queen, ar fi avut o fiică secretă cu care a păstrat o legătură apropiată până la moartea sa în 1991, potrivit unei biografii recente citate de The Guardian.

Cartea, intitulată Love, Freddie, susține că fiica a fost rezultatul unei relații pasagere din 1976, cu soția unuia dintre prietenii săi apropiați. Se pare că Mercury a aflat de sarcină la scurt timp după lansarea piesei You’re My Best Friend, inclusă pe albumul A Night at the Opera din 1975.

Potrivit volumului, Mercury a vizitat-o regulat pe fiica sa și i-a încredințat 17 jurnale personale, scrise de mână, în care și-a documentat viața și gândurile. Acestea au fost păstrate în secret până recent.

Femeia, identificată doar cu inițiala B, are în prezent 48 de ani și lucrează în domeniul medical într-o țară europeană. Ea a împărtășit conținutul jurnalelor cu autoarea biografiei, Lesley-Ann Jones, colaborând astfel la realizarea cărții.

Am avut o relaţie foarte apropiată şi plină de iubire încă din momentul în care m-am născut şi de-a lungul ultimilor 15 ani din viaţa lui. M-a adorat şi mi-a fost devotat. Circumstanţele naşterii mele pot părea, după standardele majorităţii oamenilor, neobişnuite şi chiar scandaloase. Dar asta nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Nu a afectat niciodată angajamentul lui de a mă iubi şi a avea grijă de mine. M-a preţuit ca pe o comoară”, afirmă femeia.

În carte este inclusă și o scrisoare de mână în care fiica anonimă declară: „Freddie Mercury a fost și rămâne tatăl meu.” Se pare că doar un cerc restrâns de persoane din anturajul artistului cunoștea existența acesteia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5