Misiune cu greutate: Toate animalele de la Grădina Zoologică din Londra, cântărite și măsurate

De la broaște țestoase uriașe la melci minusculi, animale de toate dimensiunile urcă pe cântar la Grădina Zoologică din Londra. Procedura are loc anual pentru a evalua sănătatea celor aproape 19 mii de animale. Sarcina nu este deloc ușoară pentru îngrijitori, care trebuie să dea dovadă de ingeniozitate. Ademenite cu pește, morcovi sau varză, animalele participă la cântărirea anuală a grădinii zoologice: un control medical pentru peste 400 de specii.

Ziua când toate animalele de la Grădina Zoologică din Londra sunt cântărite

Toate animalele mari și mici sunt măsurate la Grădina Zoologică din Londra pentru a ține evidența sănătății și a condiției lor fizice. Ulterior, rezultatele sunt împărtășite cu publicul prin intermediul unei baze de date globale.

Daniel Simmonds, manager la Grădina Zoologică din Londra: „Astăzi este Ziua cântarului anual la Grădina Zoologică din Londra. Avem o sarcină importantă de îndeplinit. Avem peste 10.000 de animale aici, la Zoo, din peste 400 de specii.”

Grădina Zoologică numără o mulțime de pinguini, iar îngrijitorii găsesc tot felul de metode inedite pentru a-i învăța să se urce singuri pe cântar.

Jessica Allison Ray, îngrijitoare de pinguini la Grădina Zoologică din Londra: „Cea mai mare provocare o reprezintă numărul de pinguini pe care îi avem. În prezent, avem 79 de pinguini, ceea ce înseamnă că sunt destul de mulți. În mod normal, nu vrem să îi prindem pentru a-i cântări. Vrem să îi antrenăm să aleagă voluntar să urce singuri pe cântar. Îi putem recompensa cu pește pentru asta, astfel încât ei să aibă întregul control asupra situației.”

Priscilla, o broască țestoasă din Galapagos, este ademenită să urce pe cântar cu foi de varză.

Jessica Allison Ray, îngrijitoare de pinguini la Grădina Zoologică din Londra: „Mă simt foarte bine. Îmi place să vorbesc despre animalele noastre, să le arăt și să invit oamenii să vină să le vadă. Dar, în calitate de îngrijitoare de pinguini, sunt foarte mândră de păsările mele, nu doar pentru că se urcă pe cântar după doar câteva luni de antrenament, ci și pentru că o fac în prezența multor oameni și a multor lucruri înfricoșătoare.”

Cântărirea are loc doar o dată pe an, dar rezultatele sunt utilizate zilnic pentru a proteja animalele atât din grădina zoologică, cât și din sălbăticie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE