Adolescentul român de 17 ani care a fost audiat astăzi de polițiști, fiind suspectat că ar fi trimis e-mailuri de amenințare către școli, spitale și secții de poliție ar fi același tânăr implicat în mai multe incidente similare în Statele Unite, unde a fost acuzat de sute de amenințări și de implicarea în acte de exploatare și manipulare a minorilor.
Autoritățile române au precizat că în urma verificărilor preliminare nu există indicii că amenințările recente ar fi fost reale, însă cazul este tratat cu maximă seriozitate. Tânărul a fost audiat în prezența părinților săi, iar polițiștii continuă investigațiile pentru clarificarea tuturor aspectelor.
„Structurile competente desfășoară verificări specifice pentru a stabili exact situația. Siguranța publică rămâne o prioritate”, a transmis IGPR.
Anterior, în decembrie 2024, adolescentul român a fost dat în urmărire internațională, în baza unui mandat de arestare emis de un judecător din districtul de Sud al statului New York, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: conspirație în vederea comiterii de infracțiuni împotriva SUA, exploatarea sexuală a unui minor, primirea și distribuirea de pornografie infantilă, amenințări de extorcare pe cale interstatală, amenințarea comunicațiilor interstatale, amenințarea cu folosirea armelor de distrugere în masă, amenințarea cu acte de terorism care depășesc frontierele naționale.
Concret, de acum doi ani tânărul ar fi făcut parte din mai multe grupuri infracționale online care manipulau și șantajau victime minore pentru a le determina să comită acte de violență, exploatare sexuală și automutilare, arată documentele de la dosar.
Audiat de autorități române și americane, elevul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, respectiv că a învățat cum să efectueze apeluri telefonice prin diverse aplicații de internet (inclusiv aplicații folosite pentru a transmite numeroase amenințări cu bombă) și că a trimis, începând din decembrie 2022, peste 450 de amenințări cu bombă și/sau amenințări de a comite un atac armat în masă într-o școală.
În fața magistraților de la noi, adolescentul a susținut că își regretă faptele și că le-a comis pentru că avea anumite gânduri și obsesii pe care nu le putea controla.
Judecătorii din Statele Unite au cerut extrădarea lui, dar pe 13 mai Curtea de Apel București a respins cererea, iar pe 20 mai Înalta Curte a menținut definitiv decizia.