Ministrul Transporturilor: Licitația pentru „autostrada urșilor” a fost finalizată

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

S-a finalizat licitația pentru așa-numita „autostradă a urșilor”. Este vorba despre tronsonul care leagă municipiile Lugoj și Deva și care ani de-a rândul a fost contestat de activiștii și de membrii partidului USR.

Ei susțineau că zona este străbatută de animale și că în momentul în care drumul va fi construit, numărul accidentelor va crește semnificativ. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat însă că va mai dura până când șoseaua va intra în folosință și că doar proiectarea va mai dura minimum un an.

„În această dimineață s-au încheiat toate procedurile legat de celebra „autostradă cu urși”, de la Margina-Holdea. A fost desemnat câștigătorul. S-au chinuit USR-iștii să trimită urși în Timiș. În Caraș, recunosc, acolo am făcut o greșeală, am spus în Banat. În Caraș, în anumite zone, există urși”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Distribuie

Taguri