Ministrul Economiei, Radu Miruță, dă asigurări că plecarea companiilor străine din România nu reprezintă momentan un motiv de îngrijorare. El susține că deficitul bugetar este în scădere, ceea ce reprezintă un semn că țara se îndreaptă către o direcție bună, adică este în proces de redresare economică.
Radu Miruță, despre eventuala plecare a companiilor străine din România
Radu Miruță, ministrul Economiei: „Suntem pe scăderea acestui deficit, însă acest guvern a venit în mijlocul lacului. Pentru a ajunge la mal, trebuie să dai din mâini, trebuie să înoți și trebuie să treci tot printr-o apă. Nu poți, din mijlocul lacului, să ajungi la mal, decât dacă traversezi tot apă.
Să ne îngrijorăm doar dacă vedem că deficitul crește. Deficitul este un indicator în baza căruia investitorii se uită la sănătatea statului în care se gândesc să investească. Avem un deficit foarte mare, e o semnalizare de infecție în acest organism numit România. Însă temperatura scade, deficitul a început să scadă. Este un semnal că suntem pe un drum bun.
Știu că există o așteptare să parcurgem drumul ăsta instant, să ne trezim din visul ăsta urât atunci când deschidem ochii. Dar nu așa funcționează economia. A fost dusă situația într-un punct foarte grav, de unde ne întoarcem, dar ne întoarcem. Pășim pe niște urme, că n-avem cum să se întâmple lucrurile altfel.
Da, prezența FMI în România, din punctul meu de vedere, este o variantă mai neplăcută decât măsurile pe care guvernul le ia pentru a scoate țara din austeritate. Când FMI vine, nu prea mai decide Guvernul României, măsurile sunt impuse în planul pe care FMI îl face și niciodată planul pe care îl face FMI nu este mai cu sufletul pentru români decât planul unor politicieni care răspund în fața alegătorilor."
Reprezentantul FMI, Joong Shik Kang este prezent în România. FMI susține presiunea pe reformele fiscale propuse de guvern și înrăutățește puțin prognoza de creștere economică pentru țara noastră la doar 1% în 2025. În aprilie, era 1.6%. Prognoza este în scădere și pentru anul viitor.
În aceste condiții, aplicarea integrală a măsurilor din pachetele fiscale este cu atât mai necesară pentru reducerea deficitului bugetar, atrage atenția instituția financiară. Austeritatea nu se termină însă prea curând. Din 2027 ar trebui să urmeze noi măsuri, recomandă Fondul, dar și Consiliul Fiscal.