Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul Culturii îl acuză pe Nicușor Dan că a blocat restaurarea monumentelor istorice. „Le-am distrus prin supraprotecție”

Publicat de: Răzvan Mihalașcu

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, a declarat, luni, la Euronews România, că problema restaurării clădirilor de patrimoniu ar trebui discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) și l-a acuzat pe Nicușor Dan că, înainte de a deveni primar general, a făcut presiuni din cauza cărora intervenția la monument istoric a devenit „aproape imposibilă”.

Întrebat dacă este posibil ca România să aibă un proiect de țară în domeniul culturii, Lucian Romașcanu a afirmat că „se lucrează și guvernamental și independent în zona culturală ca și cum ar fi un proiect de țară”.

„În mod normal, este un proiect de țară nenumit ca atare. Se lucrează și guvernamental și independent în zona culturală ca și cum ar fi un proiect de țară. Tot timpul se întâmplă parteneriate. Oamenii merg în afară. Funcționează.

Cred că ar trebui să ducem în zona de siguranță națională partea de patrimoniu, pentru că patrimoniul cultural construit, din nefericire, nu prea a avut bani de restaurare, iar când au fost bani de restaurare nu prea s-au cheltuit.

Undeva ar trebui să avem în minte punerea pe agenda CSAT. CSAT ar trebui să ia în calcul acest lucru”, a declarat ministrul Culturii, la Euronews România.

Lucian Romașcanu: „În România, când ai aflat că e monument, fugi de mănânci pământul”

De asemenea, Lucian Romașcanu a afirmat că ar trebui realizate modificări în privința celor care avizează lucrările de restaurare în cazul clădirilor monument istoric și a lansat un atac virulent la adresa actualului primar general, amintit despre faptul că presiunile pe care le-a făcut prin intermediul organizațiilor sale neguvernamentale au făcut „aproape imposibilă” intervenția la orice monument.

„Trebuie să lucrăm și la cutumele celor care avizează intervențiile pe monumente și care au făcut, în urma presiunii celebrului Nicușor Dan, aproape imposibilă pe orice monument, motiv pentru care nu prea am văzut investitori.

Le-am distrus prin supraprotecție. (...) ONG-urile de tipul celor pe care le-a avut actualul primar, comisiile de monumente care au fost extrem de stricte, de frica reacției pieței și care au îndepărtat investitorii privați de monumentul istoric din oraș. Ar fi fost foarte mulți oameni care ar fi vrut.

De exemplu, în Franța dacă afli că e monument istoric, abia aștepți să-l cumperi. În România, când ai aflat că e monument, fugi de mănânci pământul, pentru că știi că pentru a trage un cablu, îți trebuie 7.000 de autorizații, să lucrezi la acoperiș îți mai trebuie 7.000 de autorizații. Este înfiorător”, a menționat ministrul Culturii, la Euronews România.

Lucian Romașcanu, despre proiectul teatrului Grivița 53. „Un exemplu clar și frumos. Inițial, Primăria Capitalei nu a vrut să-i dea autorizația pentru că distruge monumentul”

„Viziunea mea este de protecție prin dezvoltare. Un exemplu clar și frumos este teatrul Grivița 53 unde Chris Simion a cumpărat o casă de patrimoniu care stătea să cadă. Inițial, Primăria Capitalei nu a vrut să-i dea autorizația pentru că distruge monumentul. Monumentul... Deja băgai mâna printre cărămizi.

S-a acceptat până la urmă, are autorizația, este finanțat din fonduri norvegiene de Ministerul Culturii cu aproape două milioane de euro și va fi ceva foarte frumos.

Va fi prezervată partea de monument și monument va ieși ceva frumos, modern, așa cum vedem peste tot în lume”, a mai spus Romașcanu.

Întrebat ce aport are statul în proiectul teatrului Grivița 53, ministrul Culturii a explicat că „.ingurul aport este cel de avizări”.

„Statul nu are un aport și nici nu vreau să aibă. Singurul aport este cel de avizări. Odată au fost avizele de monument pe care le-a obținut de la comisia de monumente a Ministerului. Fosta comisie de monumente a Ministerului care nu a dat aviz de opt ori pentru refacerea sălii Omnia a Centrului Național a Dansului”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE