Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București: Ni se spune că banii pentru Educație sunt o risipă. Este o jignire adusă profesorilor

Din păcate, Educația nu pare să fie o prioritate guvernamentală în țara noastră, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București (UNSTPB). Potrivit acestuia, tot mai puțini bani sunt investiți în acest domeniu.

În 2026, pentru Ministerul Educației s-a alocat un buget cu aproape 3 miliarde de lei mai mic decât anul precedent.

Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București: Ni se spune că banii pentru Educație sunt o risipă și că nu are cine să se bată pentru buget. Este o jignire adusă profesorilor în această țară când li se spune că nu are cine să se bată pentru Educație de la vârful Guvernului.

Indiferent de culoarea unui Guvern, indiferent de prestanța unui ministru, indiferent unui rector sau unui profesor, educația este cea mai importantă valoare a acestei țări. Nu trebuie să punem niciodată la îndoială necesitatea investiției pentru educație.

Degeaba școala muncește, profesorul muncește, elevul vine la clasă, părintele face efort, bugetul Educației e mic pentru că nu are nimeni timp de Educație.

Legea Educației a prevăzut ani la rând alocarea a 6% din PIB pentru Educație, însă niciun Guvern nu a atins acest prag. În practică, nivelul real a rămas între aproximativ 2,5% și 4%, potrivit Edupedu.

Cheltuielile publice pentru Educație în România, raportate la PIB, nu au depășit niciodată pragul de 4,5% în ultimii aproape 30 de ani și au rămas constant printre cele mai mici din Uniunea Europeană, arată datele Eurostat COFOG și analizele Comisiei Europene din raportul „Investing in Education 2025”, făcute publice la 27 august.

În 2023, România a alocat educației doar 3,4% din PIB, ceea ce o plasează pe locul 26 din 27 în UE, depășind doar Irlanda, care a avut 2,8%. Media europeană este 4,7%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE