Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

McDonald's a anunțat că vinde toate restaurantele sale din Rusia

Un simbol al capitalismului, McDonalds a anunțat că vinde toate restaurantele sale din Rusia, din cauza invadării Ucrainei.

Este vorba despre o afacere de miliarde de dolari, cu 850 de restaurante și 62 de mii de angajați, care a funcționat timp de 32 de ani. Americanii au suferit pierderi de 127 de milioane de dolari luna trecută, în urma închiderii restaurantelor.

Informația a fost confirmată de directorul general al companiei americane. De asemenea, compania Coca Cola a închis operațiunile din Rusia, iar oficialii de la Moscova au înlocuit acest brand cu unul local. Și francezii de la Renault au suspendat operațiunile din Federația Rusă, iar Kremlnul a decis ca în fostele fabrici Renault să se producă autoturisme Moskvici.

McDonald's a decis să se retragă din Rusia la începutul războiului

Lanţul american McDonald's a anunţat în luna martie decizia de a închide temporar cele 850 de restaurante ale sale din Rusia şi de a-şi suspenda toate operaţiunile în această ţară.

"Situaţia este extraordinar de dificilă pentru un brand global ca al nostru şi sunt numeroase aspecte de luat în considerare. În acelaşi timp, respectarea valorilor noastre înseamnă că nu putem ignora suferinţa umană inutilă care are loc în Ucraina", a declarat directorul general McDonald's, Chris Kempczinski.

Rusia reprezintă 9% din cifra de afaceri şi 3% din profitul operaţional al McDonald's.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE