Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Manifestație anti-islamică la New York. Arestări după ce mai multe persoane au aruncat dispozitive incendiare cu șuruburi și cuie

La New York, manifestațiile anti-islamice din apropierea locuinței primarului Zohran Mamdani s-au soldat cu incidente. Inițial, un dispozitiv incendiat a fost aruncat în mulțime de către de o persoană care nu era de acord cu acel protest numit „Stop islamizării orașului New York” și care este atribuit unei grupări de extremă dreapta.

Manifestație anti-islamică la New York

Bărbatul care a aruncat dispozitivul a făcut-o în momentul în care cineva din mulțimea anti-islam, asociat cu influencerul Jake Lang, a folosit spray lacrimogen pentru a-i îndepărta pe contra-manifestanți, după cum a declarat poliția.

Dispozitivul respectiv conținea piulițe, șuruburi și cuie, potrivit AP. După ce a fost aruncat, s-a lovit de o barieră și a căzut în apropierea polițiștilor, după care s-a stins. Acel obiect era mai mic decât o minge de fotbal și era înfășurat în bandă neagră, potrivit comisarului Jessica Tisch, care a spus că grupul de protestatari avea aproximativ 20 de persoane.

În timp ce fugea de la locul faptei, persoana respectivă a primit, în mers, un alt dispozitiv, de la o altă persoană pe care l-a scăpat. Acel dispozitiv avea și un fitil care putea fi aprins, după cum a declarat Jessica Tisch, care a spus că nu se știe încă dacă erau dispozitive funcționale sau doar farse. Între timp, acestea au fost verificate de echipe de geniști.

În total, au fost implicate trei persoane și toate au fost arestate, plus alte trei din celălalt grup de protestatari.

Tisch a declarat că, în opinia ei, primarul Zohran Mamdani nu se afla în reședință în acel moment.

Anterior, influencerul Jake Lang a fost acuzat de agresiune asupra unui ofițer, folosind o bâtă de baseball, tulburarea ordinii publice și alte infracțiuni. El a fost însă grațiat de Donald Trump.

Lang a anunțat recent că va candida pentru Senatul SUA în statul Florida. Influencerul a protestat și în Minneapolis, chiar în timpul represiunii administrației Trump împotriva imigranților.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE