Republica Moldova este gata să înceapă negocierile oficiale de aderare la Uniunea Europeană, anunță președinta republicii Maia Sandu. Vorbind în plenul Parlamentului European la Strasbourg, în timpul unei ceremonii în care a fost premiată, Maia Sandu s-a arătat încrezătoare că instituțiile europene și țările membre vor găsi o soluție pentru deschiderea negocierilor la sfârșitul lunii viitoare.
„Suntem gata pentru deschiderea negocierilor pentru toate clusterele, suntem pregătiți de ceva timp. Acest lucru a fost recunoscut atât de Comisie, cât și de Consiliu, iar deschiderea oficială a negocierilor pentru toate clusterele va permite Moldovei să treacă la etapele următoare. Încă avem mult de muncă, dar vrem să ni se permită trecerea la pasul următor”, a spus Maia Sandu, după întâlnirea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Lidera de la Chișinău a declarat că procesul de aderare la Uniunea Europeană trebuie să rămână unul bazat pe merit și a precizat că atât Republica Moldova, cât și Ucraina și-au îndeplinit angajamentele legate de primul cluster de negocieri.
Totodată, Maia Sandu a mulțumit pentru acordarea titlului de membru de onoare al Ordinului European de Merit.
„Această onoare aparține oamenilor din Moldova, celor care au ales Europa prin vot, celor care au apărat această opțiune când nu era ușor”, a declarat șefa statului moldovean.
Cum a evoluat procesul de aderare
Republica Moldova și-a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022. În luna iunie a aceluiași an, Comisia Europeană a emis avizul privind candidatura, iar Consiliul European a acordat statutul oficial de țară candidată.
În iunie 2024, Consiliul a aprobat cadrul de negociere, iar Uniunea Europeană a organizat prima conferință interguvernamentală cu Republica Moldova, marcând începutul oficial al negocierilor de aderare.
Procesul de aderare presupune negocieri între statele membre ale UE și țara candidată, organizate în cadrul conferințelor interguvernamentale. Acestea acoperă legislația și normele europene, cunoscute drept „acquis-ul UE”, și sunt împărțite în capitole și grupuri tematice care vizează diferite domenii de politică.
În urma reformelor implementate de Chișinău, liderii europeni au cerut în repetate rânduri accelerarea procesului de aderare, în special în ceea ce privește grupul tematic al elementelor fundamentale.
