Magistrații ar putea ataca la CCR tot pachetul 2. Judecătorii de la ÎCCJ analizează acum dacă vor ataca și celelalte 4 proiecte

Magistrații de la Înalta Curte analizează dacă vor ataca la CCR celelalte patri proiecte din pachteul 2 de măsuri. Asta după ce deja au atacat reforma privind pensiile magistraților. Și Opoziția a anunțat că va ataca cele patru proiecte la CCR.

Magistrații de la ICCJ se află luni dimineață în ședință de evaluare și verificare a celorlalte patru pachete de legi pe care Guvernul Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea în acest weekend și vorbim aici de pachetul privind reforma pe sănătate, cel privind companiile de stat, un alt pachet privind companiile autofinanțate precum ASF, ANCOM și ANRE, dar și pachetul care vine cu o nouă componentă de măsuri pe zona de fiscalitate și insolvență, asta după ce aceeași instituție a anunțat deja că va ataca la CCR al cincilea pachet de măsuri care se referă la reorganizarea modului în care se calculează și se acordă pensiile pentru foștii magistrați.

În paralel, reprezentanții AUR care au inițiat fără succes demersurile de moțiuni de cenzură pe fiecare pachet în parte, au anunțat că vor ataca la CCR toate aceste pachete de legi, mai puțin acela care se referă la pensiile magistraților pentru că spun ei că nu se încearcă decât cosmetizarea unor măsuri al căror efect e infim și nu afectează acele categorii care sunt abonate la sinecuri politice la nivelul instituțiilor de stat.

De cealaltă parte, guvernanții susțin că nu au nicio emoție cu privire la următoarele decizii pe care magistrații le vor lua pe baza acestor noi sesizări.

PNL și USR cer o accelerare a discuțiilor pe așa numitul pachet 3 de măsuri care ar trebui să vină și cu restanța de pe pachetul 2 care se referă la reforma administrației locale, acolo unde PSD nu e de acord cu majorarea acelui procent de concediere la nivelul UAT-urilor.

USR și PNL susțin că trebuie să se vină la rapid, până la începutul lunii octombrie și cu pachetele de legi care se referă la comasarea sau desființarea unor instituții de stat astfel încât veniturile preconizate să fie și încasate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE