Kremlinul a declarat că există mesaje contradictorii cu privire la posibilitatea unor negocieri între Iran și SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, relatează Agerpres.
Peskov: Iranul este deschis negocierilor
„Într-adevăr, noi, la fel ca dumneavoastră, am auzit o serie de declarații contradictorii din toate părțile”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferința sa de presă telefonică zilnică.
Acesta a adăugat că unele declarații „se contrazic reciproc, așa că nu știm ce se întâmplă cu adevărat”.
„În ceea ce privește disponibilitatea Iranului de a se angaja în negocieri de pace, (Iranul) a confirmat-o prin fapte. În realitate, până în ultimul moment, înainte de acțiunile militare, din momentul primului atac asupra Iranului, Teheranul a fost deschis continuării discuțiilor”, a remarcat el.
Peskov a specificat că „aceste discuții progresau cu succes”.
Donald Trump a declarat luni că există , pentru a permite continuarea negocierilor.
Liderul de la Casa Albă a precizat că emisarii săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, au fost implicați în discuții și au menținut legătura cu un politician iranian „respectat”, însă nu cu Liderul Suprem.
„Nu vrem nicio bombă nucleară, nicio armă nucleară”, a declarat Trump, adăugând că SUA intenționează să confiște uraniul îmbogățit al Iranului.
