Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis anunță că nu vor crește taxele: „Românii nu trebuie să trăiască cu teama că mâine se schimbă sistemul de impozitare”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu vor crește taxele și impozitele în acest an. Potrivit acestuia, nu există în acest moment, la nivelul coaliţiei de guvernare, o decizie privind schimbarea sistemului de impozitare şi nu crede că acest lucru se va întâmpla foarte curând.

Iohannis a precizat că românii nu trebuie să se teamă că „de mâine se va schimba sistemul de impozitare și vor trebui să plătească mai mult”, potrivit Agerpres.

„Discuţii evident sunt şi este uşor de înţeles de ce sunt aceste discuţii, în condiţiile în care bugetul de stat trebuie să fie în posibilitatea de a finanţa toate subvenţiile care au fost decise, de exemplu în sectorul energetic, este nevoie, pe cealaltă parte, de venituri şi toată lumea caută venituri în plus, însă la acest moment nu există o decizie la nivelul coaliţiei pentru a schimba sistemul de impozitare şi nu cred că se va întâmpla foarte curând. Nu este, după părerea mea, greşit să fie luate în discuţie diferite variante posibile, însă românii nu trebuie să trăiască cu teama că mâine se schimbă sistemul de impozitare şi dintr-o dată trebuie să plătească mai mult. Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite şi discuţiile care se poartă, în mod nu neapărat cu titlu de noutate, dar ele se poartă mai mult la televizor decât în coaliţie. Nu există o decizie politică pe creşterea impozitului sau a taxării şi Guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce aşa va rămâne", a spus şeful statului, luni, înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE