Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Jurnalistul auto Adrian Dima explică de ce nu trebuie să ne temem de interzicerea comercializărilor mașinilor pe carburanți

Statele membre ale Uniunii Europene sunt de acord ca mașinile dotate cu motoare cu ardere internă să nu mai fie vândute din 2035. Liderii europeni sunt de părere că acest proiect va încuraja trecerea treptată la vehiculele electrice și va combate schimbările climatice.

"Este o decizie istorică", au transmis deputații din Parlamentul European. Aceștia au ajuns la un consens cu miniștrii Mediului din blocul comunitar, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Urmează ca acordul să fie formalizat și să fie aprobată o nouă legislație, prin care să nu mai fie vândute mașini care funcționează cu benzină și motorină. Decizia nu a fost o surpriză pentru producătorii auto.

Datele oficiale arată că România ocupă primul loc în Europa la creșterea vânzărilor de mașini electrice. În prima jumătate a anului s-a realizat un salt de 410%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cum îi afectează pe români această decizie

"Decizia deja ne afectează, pentru că există scepticii și există aceia care au îmbrățișat ideea de mașină electrică. Scepticii sunt cei mai vocali, au impresia că această decizie, impusă din 2035, ne va găsi în aceeași situație, cu 3.000 de stații de reîncărcare, mașini cu 300-400 kilometri autonomie și cu aceleași tehnologii pentru a crea baterii. Mașina electrică e ca un telefon mobil, evoluează mult mai repede. Peste 10 ani, o să fim undeva unde acum doar visăm, spre exemplu, propulsie pe hidrogen", spune Adrian Dima, jurnalist auto.

Specialistul mai arată că în 2035 mașinile electrice vor fi mai accesibile.

"Grupul Volkswagen a declarat deja că până în 2033 vrea să devină producător doar de mașini electrice. Mai mult, se gândesc deja să lanseze mașina electrică care va costa până în 25.000 de euro", mai adaugă acesta.

Adrian Dima mai precizează că, probabil, când va fi lansată această mașină, ecobonusul din România nu va mai fi 10.000 de euro ca în prezent și că va fi cu siguranță una dintre mașinile pe care majoritatea și-o va permite.

Alte brand-uri au ales să se unească. Stellantis reunește companiile Peugeot, Citroen și Opel.

"Ei fiind producători cu mai puțină putere economică, în comparație cu Volkswagen, le e mai ușor să creeze o platformă comună pe care să facă foarte multe variații. Treaba asta ne ajută pe noi, pentru că în final scade prețul mașinii", întărește jurnalistul.

Însă, potrivit acestuia, prețul mașinii nu reprezintă doar suma componentelor sale sau mâna de lucru, ci și că la un moment dat bateriile vor trebui să fie reciclate. În Japonia, există baterii care au servit unor mașini electrice și care acum alimentează un semafor. El spune că nu este nevoie de o baterie extrem de performantă, ci poate fi și o baterie care a servit scopului inițial.

Mașina electrică este precum telefonul?

"Nu sunt mulți care reușesc să țină pasul cu telefoanele. Dar toți avem unul. Ideea este că nici atunci când mașinile electrice vor deveni accesibile, nu toată lumea își va permite. Nici acum nu își permite toată lumea o mașină termică nouă (cu combustie internă - n.red.)", explică el.

El întărește că prețurile cu siguranță nu vor fi atât de mari precum sunt în acest moment, iar în 2035, probabil vor exista metode care să permită cumpărarea unei mașini. Totodată, este puțin probabil ca cei care au acum o mașină pe benzină să o țină până în 2035, pentru că mașinile nu mai sunt ca pe vremuri, bunuri de lăsat moștenire.

Din 2035 se interzice doar comercializarea, nu dreptul de a deține și folosi o mașină pe carburant

"Din 2035, se interzice comercializarea. Nu înseamnă că de ai o mașină diesel sau pe benzină nu poți merge cu ea, în schimb UE va face cumva să convingă, să te îndrepte către mașina electrică. Asta înseamnă că taxele pentru combustia internă va crește. Teama oamenilor din România este de a nu pierde vremea la stația de încărcare sau de a rămâne cu mașina în drum. O mașină electrică de 35.000 are la 350 kilometri autonomie reală", arată acesta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE