O jurnalistă din Australia a fost împușcată în picior cu gloanțe de cauciuc, în timp ce transmitea in direct de la protestele din Los Angeles. Duminică, 8 iunie, mulțimile au scandat „rușine!” și „mergeți acasă!” la adresa trupelor Gărzii Naționale, trimise de Trump în cel mai fierbinte punct al Americii.
Poliția a cerut evacuarea imediată a centrului orașului.
Jurnalista australiană Laure Tomasi acoperea evenimentul în direct. În mod inexplicabil, unul dintre agenții de ordine o ia la țintă - este drept, din imagini nu poate concluziona nimeni că o face cu intenție. Se aude, însă, cum îl apostrofează lumea imediat după incident.
Laure poate fi auzită răspunzând celor care o întrebă: „Sunt bine!”.
După incident, Ministerul Afacerilor Externe din Australia a emis o declarație în care afirmă că „toți jurnaliștii ar trebui să își poată desfășura activitatea în siguranță”.
Protestele au început vineri, când agenții federali de imigrație au efectuat arestări în diverse locații. Cei care susțin cauza migranților au fost implicați în ciocniri care au degenerat în violențe de stradă. LAPD a încercat să controleze centrul orașului cu trupel călare și gloanțe de cauciuc.