Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Israelul anunță că va ocupa sudul Libanului până la eliminarea grupării Hezbollah. Sute de mii de oameni, avertizați să-și evacueze locuințele

Israelul va menține controlul asupra unei „zone de securitate” din sudul Libanului, până la râul Litani, până când amenințarea reprezentată de gruparea Hezbollah va fi eliminată, a anunțat ministrul israelian al Apărării, Israel Katz. În acest timp, forțele aeriene ale Israelului au continuat să bombardeze ținte aparținând organizației sprijinite de Iran, care a continuat să lanseze salve de rachete asupra nordului Israelului, relatează Times of Israel.

„(Forțele de apărare ale Israelului) IDF vor continua să acționeze în Liban cu forță maximă împotriva Hezbollah. Sute de mii de locuitori din sudul Libanului care s-au evacuat spre nord nu vor avea voie să se întoarcă la sud de râul Litani până când nu va fi asigurată securitatea locuitorilor din nordul Israelului”, a anunțat Israel Katz, alături de șeful Statului Major al IDF, lt. gen. Eyal Zamir, și alți ofițeri de rang înalt.

Ministrul israelian al Apărării a precizat că toate podurile peste râul Litani care au fost folosite de Hezbollah pentru a transporta agenți și arme în sudul Libanului „au fost aruncate în aer, iar IDF va controla podurile rămase și zona de securitate până la râul Litani”.

Când a mai desfășurat Israelul o operațiune de ocupare

„Principiul este clar: unde există terorism și rachete, nu vor mai exista case și locuitori, iar Armata de Apărare a Israelului (IDF) va fi prezentă în interiorul [Libanului]”, a adăugat el.

Ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich, a dat de înțeles luni că Israelul ar trebui să-și mute granița cu Libanul până la râul Litani.

De altfel, Israelul a desfășurat o operațiune costisitoare de ocupare a sudului Libanului în perioada 1982-2000.

Un acord de încetare a focului din noiembrie 2024 a obligat guvernul național libanez să se asigure că nu există arme deținute de entități non-statale în zona sudului Libanului, între Israel și râul Litani. O rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU din 2006 interzicea grupării Hezbollah să acționeze în regiune, însă aceasta a fost încălcată în mod frecvent.

Hezbollah lansează zilnic zeci de rachete asupra Israelului

De când și-a reluat atacurile la începutul lunii martie, gruparea Hezbollah a lansat în medie aproximativ 150 de rachete pe zi asupra Israeului, arată datele Armatei israeliene (IDF). Aproximativ două treimi din rachetele lansate zilnic au vizat forțele israeliene care acționează în sudul Libanului și de-a lungul frontierei, iar restul de o treime au fost îndreptate către Israel.

Armata israeliană a declarat că, de atunci, a ucis peste 570 de membri ai Hezbollah, inclusiv 220 de membri ai Forței Radwan, unitatea de elită a grupării teroriste. De asemenea, au fost lovite peste 2.000 de ținte ale Hezbollah în Liban, inclusiv 120 de centre de comandă, 100 de depozite de arme și 130 de lansatoare de rachete, potrivit IDF.

IDF susține că Hezbollah deține în continuare mii de rachete cu rază scurtă de acțiune, precum și sute de proiectile cu rază mai lungă de acțiune. IDF a declarat că Hezbollah lansează majoritatea atacurilor sale din interiorul sudului Libanului, și nu din apropierea frontierei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE