Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Irlanda preia președinția Consiliului UE. Bugetul european și competitivitatea, printre principalele priorități

Irlanda a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele șase luni, înlocuind Ciprul la conducerea instituției, transmite Euronews.com.

„Puterea stă în unitate”, deviza mandatului irlandez

Este pentru a opta oară când Irlanda preia președinția rotativă a Consiliului UE și rolul de „mediator imparțial” între statele membre.

„Preluăm această responsabilitate într-un moment critic pentru Uniunea Europeană, într-o lume marcată de tot mai multă incertitudine și imprevizibilitate”, a declarat premierul irlandez Micheál Martin.

Sub deviza în limba irlandeză „Ní neart go cur le chéile” („Puterea stă în unitate”), Irlanda va conduce negocierile dintre celelalte 26 de state membre și va încerca să găsească compromisuri, adesea dificile și fragile, care să fie acceptate de toate părțile.

O prioritate esențială a președinției irlandeze a Consiliului UE o vor reprezenta negocierile privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034, cu obiectivul ajungerii la un acord cu Parlamentul European până la finalul acestui an, transmite dpa, preluat de Agerpres.

Totuși, între statele membre încă există divizări asupra proiectului de buget.

Cancelarul german Friedrich Merz a descris actualul proiect de buget multianual al UE drept „dezechilibrat și prea scump”. Propunerea prognozează un buget total de 1.730 de miliarde de euro, ajustat cu rata inflației.

Negocierile se anunță dificile în special cu privire la chestiune precum protecția online a copiilor, reforma sistemului de tranzacționare a emisiilor de gaze cu efect de seră și introducerea monedei euro digitale.

Premierul irlandez Micheal Martin a declarat că Irlanda își asumă acest rol într-un moment esențial pentru Europa, menționând costul ridicat al energiei cauzat de războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu.

Acesta a subliniat ca priorități eforturile de consolidare a competitivității economiei europene, protejarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și asigurarea securității cetățenilor UE.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Irlanda preia președinția Consiliului UE. Bugetul european și competitivitatea, printre principalele priorități