Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Inundații puternice în sudul Germaniei. Un pompier a murit înecat. MAE a emis o avertizare de călătorie

Sunt inundații puternice în sudul Germaniei. Un pompier implicat în misiunile de evacuare a sinistraților a murit înecat. Iar o femeie este dată dispărută, după ce casa ei a fost înghițită de ape. Meteorologii spun că ploile vor continua, iar mai multe regiuni rămân sub avertizare de vreme rea. Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o avertizare de călătorie pentru sudul Germaniei.

VEZI GALERIA
5 imagini

Sursă foto: Profimedia

Bavaria, cea mai afectată regiune

Cea mai afectată regiune este Bavaria, unde au fost dislocați 40 de mii de pompieri. Barajele mai multor râuri au cedat, așa că autoritățile au evacuat sute de oameni, printre care și deținuții unei închisori.

"De fiecare dată, inundațiile sunt tot mai puternice. De această dată, am avut foarte puțin timp la dispoziție pentru a fugi. În 40 de secunde, pivnița s-a umplut cu apă", spune un bărbat.

Un pompier a murit

Pompierii au folosit bărci gonflabile pentru a ajunge la sinistrați. Sâmbătă noaptea într-un oraș din Bavaria, un pompier a murit după ce a căzut din barcă. Trupul lui a fost găsit abia a doua zi dimineață.

În unele zone, salvatorii nu au putut interveni nici măcar cu bărcile. În ajutorul sinistraților a fost trimis un elicopter.

Pământul a luat-o la vale în zonele muntoase. Din cauza unei alunecări de teren, un tren a deraiat. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit. Ulterior, responsabilii au anunțat că unele curse feroviare vor înregistra întârzieri sau ar putea fi anulate de cauza vremii.

Duminică, meteorologii germani au emis o nouă avertizare de furtuni și ploi pentru regiunile lovite deja de inundații. În condițiile în care solul este deja saturat, specialiștii se așteaptă la noi inundații.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE