Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Inflația a scăzut doar pe hârtie. Rata anuală a inflației a ajuns la 8,1%

Rata anuală a inflației a ajuns la 8,1% în octombrie. Este a doua scădere consecutivă, după ce în luna septembrie inflația anuală a fost de 8,8%.

Cu toate acestea, în perioada octombrie 2022 – octombrie 2023 prețurile au crescut. Dacă vorbim despre produsele alimentare, berea este produsul cu cea mare creștere a prețului, urmat de peşte și conserve din pește.

Uleiul pentru gătit a înregistrat însă o scădere a prețului, de aproape 25%.

Este important de menționat că prețurile detergenților și biletelor de avion au crescut cu 24, respectiv 26%. Și comparativ cu luna trecută, prețurile de consum au crescut cu 0,57%.

Cea mai importantă majorare s-a înregistrat la cartofi, 6,16%. La polul opus, costul transportului aerian a scăzut cu 18,31%.

BCE: Inflaţia în zona euro ar putea creşte în următoare luni

Inflaţia în zona euro ar putea creşte în următoare luni, dar Banca Centrală Europeană va menţine actualul nivel al dobânzilor suficient de mult timp pentru revenirea creşterii preţurilor la ţinta de 2%, a declarat vineri preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Scăderea rapidă a inflaţiei la 2,9% luna trecută a sporit aşteptările privind declinul preţurilor dar Lagarde a avertizat că dezinflaţia rapidă s-ar putea încheia curând iar creşterea preţurilor ar putea chiar accelera în viitorul apropiat, din cauza evoluţiei preţurilor la energie.

"Va exista probabil o reapariţie a inflaţiei ridicate, ar trebui să ne aşteptăm la asta. Chiar dacă preţurile la energie rămân acum la un nivel rezonabil, vom pierde efectul de bază favorabil în ianuarie şi februarie", a declarat Lagarde la un eveniment organizat de Financial Times.

Ţinta BCE este o rată a inflaţiei de 2% spre finalul lui 2025 şi o stagnare în jur de 3% în cea mai mare parte a anului viitor. Totuşi, şeful BCE a subliniat că şi în eventualitatea unei inflaţii mai ridicate, ar putea să nu fie necesare noi majorări de dobânzi.

"Suntem la un nivel în care cred că dacă nu modificăm dobânzile vom reveni la ţinta de 2% pe termen mediu", a afirmat Lagarde, avertizând că riscurile la adresa inflaţiei continuă să persiste iar BCE este nemulţumită de lipsa unui acord privind noul cadru fiscal pentru statele membre UE.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE