Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a discutat cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, în a doua zi de consultări informale. Șeful statului l-a primit în aceeași zi și pe liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Discuțiile dintre Bolojan și Nicușor Dan au durat aproximativ o oră. Anterior, la discuțiile cu Nicușor Dan a fost președintele USR, Dominic Fritz și cu liderul PSD, Sorin Grindeanu.

Prima întâlnire Nicușor Dan - Ilie Bolojan, după moțiunea de cenzură

Octav Vasilescu, jurnalist Euronews: „Aproximativ o oră au discutat președintele Nicușor Dan și premierul interimar Ilie Bolojan, despre criza politică, după ce PSD și AUR au bătut palma pentru moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de președintele PNL.

Practic, Bolojan a avut, în această seară, prima discuție cu Nicușor Dan de când moțiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, pe 5 mai. I-a transmis șefului statului deciziile luate de PNL în ședințele interne, mai ales că PNL intenționează să meargă în opoziție după această moțiune de cenzură și, foarte probabil, USR va fi alături de PNL.

Astfel, PSD pare constrâns să preia frâiele guvernării, foarte probabil, într-un guvern minoritar și, foarte probabil, alături de UDMR, încercând să obțină un sprijin din partea minorităților naționale și altor partide mai mici din opoziție, pentru a avea votul de încredere și să devină un guvern cu puteri depline.

PNL și USR nu au respins varianta în care să voteze un astfel de guvern minoritar, au spus-o mai mulți reprezentanți ai celor două partide. Rămâne de văzut dacă Nicușor Dan va fi de acord cu un astfel de scenariu, dacă va propune un premier care să formeze un astfel de guvern minoritar sau dacă va mai încerca să aducă PSD și PNL din nou la aceeași masă. Însă vedem că decizia liberalilor este destul de categorică, nu mai vor să colaboreze cu PSD, cel puțin nu pe termen scurt.”

Votul masiv dat pentru intrarea în opoziție nu a liniștit apele în PNL. Tabăra pro-PSD consideră momentul doar o înfrângere de etapă și încearcă să facă lobby pentru un Consiliu Național, unde speră să răstoarne decizia. Parlamentarii și primarii sunt cei care pot înclina balanța, iar Ilie Bolojan știe asta, așa că ia măsuri pentru a-și fideliza aleșii din teritoriu.

Mesaj comun PNL - USR

Între timp, după discuțiile de la Cotroceni, USR Și PNL au lansat un mesaj comun, prin intermediul lui Dominic Fritz și Ilie Bolojan:

„Răspunsul nostru la acțiunea distructivă a PSD împotriva bunei guvernări și la colaborarea dintre PSD și AUR în Parlament este cooperarea forțelor politice reformiste și responsabile.

Astăzi, Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, prin președinții lor, își asumă un angajament pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună.

În urma unei discuții deschise, am convenit să ne coordonăm pașii următori în fața acestei crize provocate artificial, în Parlament, în Guvernul interimar și la consultările de la Palatul Cotroceni.

Nu mai putem accepta argumentul unei false stabilități care să acopere blocarea reformelor și risipirea banului public.

Colaborarea noastră este garanția că modernizarea instituțiilor, onestitatea în funcția publică și realizarea investițiilor strategice vor rămâne pe agenda țării.

Nu facem acest lucru pentru partidele noastre. O facem pentru România.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE