Hamas și Egipt extind căutarea cadavrelor ostaticilor în Gaza

Un prim convoi egiptean cu utilaje grele, inclusiv excavatoare și buldozere, a intrat sâmbătă în Fâșia Gaza pentru a sprijini căutarea trupurilor neidentificate ale ostaticilor israelieni, scrie Euronews.com.

Conform acordului de încetare a focului mediat de SUA, Israelul a convenit să returneze 15 trupuri ale palestinienilor deținuți pentru fiecare trup al unui ostatic israelian. Până acum, Israelul a predat 195 de corpuri palestiniene, iar Hamas a returnat 18 corpuri de israelieni.

La începutul lunii, Hamas eliberase toți cei 20 de ostatici israelieni aflați în viață.

Președintele american Donald Trump a declarat că „monitorizează foarte atent” pentru a se asigura că trupurile sunt returnate în 48 de ore. „Unele dintre trupuri sunt greu de recuperat, dar pe altele le pot returna acum și, dintr-un motiv oarecare, nu o fac”, a scris el pe Truth Social.

În ultimele cinci zile, Hamas nu a reușit să predea niciun trup, deoarece distrugerile masive din enclavă au făcut extrem de dificilă operațiunea de căutare. Cadavrele sunt îngropate la adâncime, a declarat negociatorul-șef al grupării pentru un post media egiptean. În plus, pentru recuperarea lor sunt necesare echipamente speciale pentru a îndepărta dărâmăturile.

Duminică, Hamas a extins aria de căutare în noi zone din Fâșie pentru a găsi încă 13 corpuri, a spus liderul Hamas din Gaza, Khalil al-Hayya.

Săptămâna trecută, un convoi turc a intrat în Gaza și a început curățarea dărâmăturilor de pe străzile din Khan Younis, în sudul Fâșiei. Municipalitatea estimează că aproximativ 800 de tone de moloz s-au acumulat în oraș în urma bombardamentelor israeliene.

Israel lovește tabăra de refugiați a doua oară într-o săptămână

Între timp, forțele israeliene au lovit sâmbătă noaptea tabăra de refugiați Nuseirat din centrul Fâșiei Gaza, rănind cel puțin patru oameni, au transmis autoritățile de la Spitalul Awda.

Este pentru a doua oară într-o săptămână când Israelul atacă tabăra.

Armata israeliană a susținut că a vizat militanți ai grupării Jihadul Islamic care plănuiau un atac asupra trupelor israeliene, însă gruparea a negat că pregătea un atac.

Hamas a afirmat că lovitura reprezintă o încălcare clară a acordului de încetare a focului și l-a acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu că încearcă să saboteze acordul.

„Desigur, zădărnicim și pericolele în timp ce se formează, înainte de a fi puse în practică, așa cum am făcut chiar ieri în Fâșia Gaza”, a spus Netanyahu ca reacție la atac, la începutul ședinței săptămânale a Guvernului, duminică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE