Mult așteptatul GTA VI are un nou trailer de gameplay de 26 de minute și putem, în sfârșit, cum o să arate jocul dincolo de snippet-uri mici și poze.
Pentru început, se vede influența directă a Red Dead Redemption 2, cel mai recent titlu Rockstar și jocul care, pentru mulți, a redefinit modul în care poate fi spusă o poveste în acest mediu, dar și nivelul de realism pe care îl poate atinge un joc video.
Dacă GTA V avea un ritm mult mai alert, Jason și Lucia par să aibă o anumită greutate în mișcare și comportament, similară cu cea pe care am văzut-o la Arthur Morgan sau chiar la Niko Bellic în GTA IV, primul joc în care Rockstar a încercat să imprime seriei un ton mai serios și mai realist.
Totuși, GTA VI nu pare să ducă această abordare prea departe. Suntem, până la urmă, în Vice City, iar atmosfera rămâne retro și jucăușă. În esență, lumea jocului păstrează ingredientele care au definit întotdeauna seria GTA: bani, excese și crime.
Și totuși, ce a ieșit în evidență din acest gameplay trailer?
Jason și Lucia – protagoniștii jocului
Începem direct: Jason a primit toată atenția în acest trailer, și nu a fost una prea bună. Voice acting-ul este slăbuț, replicile insipide și, așa cum transmit mai multe comentarii pe YouTube, Jason pare că se oprește din mâncat atunci când vorbește. Prea expresiv clar nu e, și sperăm că nu va fi un personaj plictisitor.
Lucia pare totuși tăiată din altă țesătură. Este clar partea cuplului care vrea acțiune, nu este prea atentă și duce mai multă lipsă de profesionalism. Asta doar aduce mai multe paie pe foc la toată ideea jocului că sunt șanse să fie clar o poveste în care Jason e tras în jos de Lucia până la final.
Acest lucru e evident și din interacțiunile pe care le au în momentele de gameplay. Jason e tactic, îi dă ordine Luciei atunci când se ajunge la shooting, iar Lucia îl ascultă. În schimb, Lucia este cea care îi spune să nu mai fie atât de serios.
Open World comun sau separat
Unul dintre marile atuuri ale GTA V a fost, fără îndoială, ideea celor trei protagoniști și posibilitatea de a trece oricând de la unul la altul. Faptul că Michael, Franklin și Trevor puteau ajunge să interacționeze în open world a impresionat la vremea respectivă, chiar dacă întâlnirile dintre ei erau, în mare parte, limitate la misiunile din poveste sau la activitățile stabilite prin telefon.
În GTA VI, în schimb, lucrurile par să meargă mai departe. Jason și Lucia cel mai probabil vor putea explora și desfășura activități în open world atât separat, cât și împreună.
Activități în open world
Deși informațiile au venit cu picătura, Rockstar știe foarte bine cum să ne atragă atenția asupra lucrurilor la care ne putem aștepta. Jason și Lucia vor putea, cel mai probabil, să meargă la sală, iar printre activități par să se numere și Fight Clubs, baschet, scuba diving și multe altele.
Și mai interesant este că jafurile par să fi devenit o mecanică de joc în sine. În mai multe secvențe, Lucia intră să jefuiască un magazin, în timp ce Jason apare la momentul potrivit cu motocicleta pentru ca cei doi să scape împreună, totul printr-o tranziție foarte fluidă către open world.
Iar dacă tot vorbeam despre asemănările cu Red Dead Redemption 2, la un moment dat Jason mângâie un câine, iar pe ecran apare opțiunea de a-l studia. Având în vedere că acțiunea se desfășoară într-o regiune inspirată de Miami și Florida, unde fauna și flora sunt destul de diverse, este posibil să vedem o revenire a unui sistem asemănător Codex-ului din RDR2. Ar fi încă un motiv pentru gamerii obsedați de 100% completion să petreacă sute de ore în joc.
Jocul trage la maximum de puterea ultimelor console
Pe scurt, grafica e superbă. Atenția la detalii este de așteptat din partea Rockstar și va fi clar doar o altă inovație în palmaresul englezilor care au transformat de-a dreptul industria de gaming.
Și totuși, pe cât de superb arată jocul, pe atât de mari sunt discrepanțele atunci când nu o face. Un PlayStation 5, deși performant, dă semne de rateuri când vine vorba de cum arată lumina în anumite momente, iar imaginea este de multe spălăcită, deci mai mult ca sigur au tăiat mult din rezoluție ca jocul să ruleze optim sau funcționează pe AMD FSR upscaling.
Pentru un PlayStation 5 Pro, care folosește tehnologia PSSR, ne așteptăm ca imaginea să fie mult mai bună și cu rezoluții mai mari.
Stilul retro domină tot jocul
GTA IV era serios, gri, făcut dintr-o bucată. GTA V era un amestec clar de stiluri. GTA VI este retro. Jocul respiră atmosfera din Miami Vice, iar dacă ești puțin mai atent, poți vedea cât de mult a influențat Don Johnson stilul jocului.
Evident, regăsim și teme sau stiluri abordate în jocurile precedente, pentru că nu se poate fără. Știm deja că, atunci când Rockstar introduce o idee nouă, aceasta apare aproape negreșit, într-o formă sau alta, și în ceea ce urmează. Iar secvența cu Depeche Mode la radio pare să dea tonul pentru GTA VI.
Clasicul sistem de wanted, doar că în sfârșit mai bun
Nu au arătat prea multe secvențe de interacțiune cu sistemul de Wanted, dar au știut cât să arate.
Din fericire, revenim la șase stele, în loc de cinci, un motiv de supărare pentru gameri atunci când a ieșit GTA V, iar modul în care scapi de poliție este și el diferit.
Sub stele ai mai multe iconițe care, cel mai probabil, îți arată ce poți face ca să scapi mai ușor de poliție:
- O bulină cu două capete, semn că Jason și Lucia ar trebui să se separe
- O bulină cu un singur cap, cel mai probabil un semn că ar trebui schimbată tunsoarea sau părul facial pentru Jason
- O bulină cu un tricou
- O bulină cu o mașină
Până acum, maxima inovație pe care am văzut-o în sistemul de Wanted a fost în GTA V, unde puteai să te ascunzi în tufișuri și deveneai aproape invizibil, deci scăpai repede. Cu cât e mai dificil un sistem de Wanted, cu atât e mai palpitant.
Lucruri mici dar care ne-au atras atenția
Iar ca o mini-concluzie, ni s-au părut demne de menționat câteva lucruri:
Shooting-ul pare, cel puțin din ce am văzut până acum, puțin slăbuț și fără prea multe inovații. Totuși, este posibil ca impresia să vină și din faptul că secvențele prezentate nu au fost cele mai relevante în acest sens.
Sistemul de hand-to-hand combat pare să fi primit câteva îmbunătățiri, deși nimic care să pară, momentan, o schimbare majoră.
