Prea multe bagaje, un program încărcat până la refuz sau documente importante pe care uităm să le salvăm în telefon. Sunt câteva dintre greșelile pe care turiștii spun că le fac cel mai des atunci când pleacă în concediu. Un nou studiu internațional arată însă și ce trucuri folosesc călătorii experimentați pentru a evita stresul și problemele din vacanță.
Bagajele prea mari, principala problemă recunoscută de turiști
Noemi pleacă în vacanță cu familia, iar părinții o recomandă drept experta în materie de făcut bagaje așa încât totul să fie bine organizat.
Noemi: „Păi, le împachetez, le fac mici, mici, mici și le leg cu elastice, ca să încapă cât mai multe. Și îmi iau pungi din alea de unică folosință și pun toate chestiile, accesorii, lanțuri, inele, brățări, whatever. Le fac cu două zile înainte pe toate, atât, și pașaportul cu o săptămână înainte”.
Potrivit unui studiu Global Rescue, prea multe bagaje rămân principala greșeală pe care turiștii spun că o fac atunci când pleacă în concediu. 38% dintre călătorii internaționali cu experiență indică această problemă. Iar un bagaj supradimensionat devine un stres în plus atunci când ai alte probleme în timpul călătoriei.
Radu Hângănuț, jurnalist Euronews: „O greșeală recunoscută de 19% dintre respondenți este cea a escalelor mult prea scurte. Asta duce la situații nedorite, în care ajungi într-un aeroport pe care poate că nu-l cunoști, ești dezorientat, nu ai foarte mult timp să gândești și, totuși, trebuie să te grăbești ca să ajungi cât mai repede și să prinzi următorul zbor”.
Ștefan Septilici, agent de turism: „Eu înțeleg că este neplăcut să stai în aeroport, nu știu, 10-12 ore, și alegi escala mai scurtă, dar, în momentul în care te duci pe aeroporturi mari, precum cele din Londra, Dubai sau Istanbul, este recomandat să ai o escală de minimum trei ore, pentru a te asigura că ajungi la timp la celălalt zbor. Chiar dacă ei te așteaptă în anumite situații, de exemplu la escalele de o oră avionul poate pleca și există riscul, dacă timpul este prea scurt, să nu-ți ajungă bagajul de cală și să rămână undeva în zona de tranzit”.
Trackere pentru bagaje și copii digitale ale actelor, printre trucurile turiștilor
Problemele apar însă și din cauza unei planificări prea ambițioase. Un turist din zece spune că își încarcă excesiv programul și nu lasă suficient timp între activități. 8% pleacă fără să descarce hărți offline sau documentele digitale pentru rezervări, iar tot 8% spun că au pierdut bani schimbând valută la cursurile dezavantajoase din aeroporturi.
Totuși, călătorii experimentați au și câteva soluții simple. 16% dintre respondenți spun că își trimit pe e-mail copii digitale ale pașaportului și actelor. 10% folosesc organizatoare de bagaj cu compresie pentru a economisi spațiu și 31% pun dispozitive de localizare în bagajele de cală.
Ștefan Septilici, agent de turism: „Este destul de comună folosirea trackerelor în bagaje, iar acestea ajută foarte mult pentru că, în momentul în care ajungi pe un aeroport și realizezi că bagajul nu ți-a venit pe bandă, când te duci la biroul companiei respective, poți să le spui că ai acest dispozitiv, iar ei vor ști exact unde a rămas bagajul tău, dacă a rămas în aeroportul de origine sau în cel de tranzit. Asta va ușura mult lucrurile, în loc să fie nevoie să facă o anchetă între aeroporturi”.
Alte trucuri sunt încărcătoarele cu mai multe porturi, sticlele reutilizabile goale și filmele sau muzica descărcate înainte de plecare.
