Omul de afaceri Gigi Nețoiu candidează la Primăria Capitalei. Milionarul, condamnat în 2012 în dosarul transferurilor frauduloase din lumea fotbalului, și-a anunțat intrarea în cursa pentru PMB ca independent.
„Nu am uitat niciodată unde m-am născut. Primul meu loc de muncă a fost la Cetate. A fost o chestie și de drag, de suflet să îmi lansez aici candidatura. Niciodată nu am uitat de unde am plecat. Dumneavoastră nu votați la București, dar aveți copii care știți foarte bine. Nu mai au locuri de muncă.
Eu cred că a venit momentul ca și noi, care am plecat de jos și am muncit și știm ce înseamnă să administrezi. De fapt, primăria nu este moștenitoare a unei averi. Sunt banii din taxele dvs. În ultimii ani, nimeni nu mai dă socoteală. Vin, promit și apoi nu îi mai găsește nimeni. Cred că, după 45 de ani, la experiența pe care o am, stând în Capitală, pot să fac niște lucruri și pentru oameni”, a spus Gigi Nețoiu.
Susține însă că este consultat în bătălia electorală de prieteni din PSD, partid din care a făcut parte până în 2008. I-au fost alături, la lansarea candidaturii, actorii Romică Țociu și Cornel Palade, precum și foștii fotbaliști la Universitatea Craiova, Nicolae Negrilă și Nicolae Ungureanu.
„Domnul Gigi Nețoiu candidează la Primăria Capitalei! Bucureștiul are nevoie de un suflu nou, de un suflet, de o stare. Ea lipsește din ultima perioadă. Capitala are nevoie de un om vesel. Vreau să vină un om care să facă un oraș puternic. Care, prin experiența lui, prin harul lui de la Dumnezeu, poate să lucreze pentru oameni”, a spus Cornel Palade.
