Germania consideră că are o fereastră de numai trei ani pentru a se reînarma: Tot ce este necesar în vederea apărării trebuie achiziționat până în 2028

Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP.

'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țării trebuie achiziționat până în 2028', a indicat președinta Oficiului Federal pentru Achiziții Militare, Annette Lehnigk-Emden, într-un interviu acordat cotidianului berlinez Tagesspiegel.

Această declarație vine după ce inspectorul general al Bundeswehr-ului, Carsten Breuer, a susținut că Rusia, în pofida pierderilor în războiul din Ucraina, ar putea fi în măsură să 'lanseze un atac la scară largă împotriva teritoriului NATO' încă din anul 2029.

Armata germană va trebui să dispună de toate armele necesare cu un an în avans, în 2028, întrucât 'soldații au nevoie de timp pentru a se antrena să folosească noile echipamente', a mai spus responsabila cu achizițiile militare.

Ea consideră acest obiectiv realizabil, având în vedere simplificarea continuă a procedurilor de achiziții pentru echipamentelor militare și sutele de miliarde de euro alocate pentru înarmare de noul guvern al cancelarului Friedrich Merz, care a promis că sub conducerea sa Germania va avea 'cea mai puternică armată în Europa'.

Respectivul oficiu de achiziții militare va transmite până la sfârșitul acestui an Bundestagului, camera inferioară a parlamentului federal german, planuri de achiziție de echipamente, cu prioritate pe armele grele, precum tancurile antiaeriene Skyranger sau vehiculul blindat pentru transportul de trupe care să înlocuiască transportorul blindat Fuchs. De asemenea, au fost semnate contracte pentru producția unor tancuri Leopard 2 suplimentare.

Dar Bundeswehr-ul mai trebuie să abordeze și problema efectivelor insuficiente, în condițiile în care în Germania serviciul militar nu mai este obligatoriu. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a estimat joi că va fi nevoie de 50.000 până la 60.000 de noi soldați în următorii ani pentru capacitățile de apărare sporite cerute de NATO. Armata germană avea în anul 2024 peste 180.000 de soldați.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE