Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Fosta ambasadoare a Ucrainei în SUA, vizată de o anchetă anticorupție. Procurorii investighează presupuse nereguli în administrarea unor active confiscate

Fosta ambasadoare a Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanishyna, este vizată de o anchetă a autorităților anticorupție, la doar câteva zile după ce a fost revocată din funcție de președintele Volodimir Zelenski, scrie Euronews.com.

Investigația vizează suspiciuni privind modul în care au fost administrate active confiscate de stat în perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru al Justiției.

Ancheta este desfășurată de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), după apariția unor informații potrivit cărora persoane apropiate fostei oficiale ar fi beneficiat de contracte pentru administrarea unor bunuri confiscate. Până în acest moment, Stefanishyna nu a fost pusă oficial sub acuzare, iar procurorii spun că verificările sunt în desfășurare.

Olha Stefanishyna a fost unul dintre cei mai importanți oficiali ai administrației Zelenski, coordonând ani la rând procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO. În august 2025 a fost numită ambasador la Washington, iar la începutul acestei săptămâni a fost eliberată din funcție, în cadrul unei ample remanieri diplomatice.

Într-un mesaj publicat după revocare, Stefanishyna a afirmat că plecarea din funcție a fost propria decizie, motivată de considerente personale. Ea a susținut că va răspunde ulterior întrebărilor legate de investigația aflată în desfășurare și a subliniat că, în mandatul său, a contribuit la consolidarea sprijinului militar și politic al Statelor Unite pentru Ucraina.

Cazul apare într-un moment sensibil pentru Kiev, care încearcă să demonstreze partenerilor occidentali că își menține angajamentele privind combaterea corupției, una dintre condițiile esențiale pentru continuarea parcursului de aderare la Uniunea Europeană și pentru menținerea sprijinului financiar internațional.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE