Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Fitch avertizează România: ratingul ar putea ajunge la „junk” dacă blocajul politic se prelungește

România riscă să piardă statutul de țară recomandată pentru investiții dacă actuala criză politică se prelungește și autoritățile nu reușesc să reducă deficitul bugetar și să prezinte un plan fiscal credibil.

Avertismentul vine de la agenția de rating Fitch, citată de Bloomberg.

Malgorzata Krzywicka, analistă Fitch, a atras atenția că, pe măsură ce blocajul politic continuă fără instalarea unui guvern funcțional, apar tot mai multe semne de întrebare privind predictibilitatea fiscală și capacitatea României de a implementa măsurile necesare.

„Cu cât criza politică din România persistă mai mult fără un guvern funcțional, cu atât se ridică mai multe întrebări cu privire la predictibilitatea fiscală și la capacitatea țării de a realiza ajustările necesare”, a declarat Krzywicka, potrivit Bloomberg.

Potrivit Fitch, România ar avea nevoie de o ajustare suplimentară a deficitului de aproximativ 1,5 puncte procentuale din PIB, astfel încât creșterea datoriei publice să poată fi stabilizată pe termen mediu.

Un element esențial pentru evaluarea situației financiare a țării va fi elaborarea bugetului pentru 2027 și prezentarea unei traiectorii credibile de reducere a deficitului către pragul de 3% din PIB.

Fitch urmează să revizuiască ratingul suveran al României în ianuarie 2027.

România este încă în categoria „investment grade”

În acest moment, România nu se află în categoria „junk”.

La începutul lunii august, Fitch a confirmat ratingul suveran al României la BBB-, dar a menținut perspectiva negativă. Ratingul BBB- este ultima treaptă din categoria „investment grade”, înaintea calificativelor considerate nerecomandate pentru investiții.

Fitch a indicat printre vulnerabilitățile României deficitul fiscal și de cont curent ridicat, creșterea datoriei publice, inflația ridicată și incertitudinea politică.

Agenția a avertizat anterior că eșecul implementării unor măsuri suplimentare de consolidare fiscală, pe fondul unor tensiuni politice prelungite care ar împiedica adoptarea politicilor necesare, ar putea conduce la o acțiune negativă asupra ratingului.

Criza politică pune presiune pe finanțele României

Avertismentul Fitch vine într-un moment în care România încearcă să depășească o criză politică prelungită.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Mureșan are la dispoziție zece zile pentru a forma Guvernul și a solicita votul de încredere al Parlamentului.

Problema principală rămâne însă obținerea unei majorități parlamentare. PSD a anunțat că nu va susține un guvern din care nu face parte, în timp ce PNL, USR și UDMR încearcă să construiască o majoritate în jurul lui Mureșan.

În paralel, și celelalte mari agenții de rating mențin România sub presiune. Fitch, Moody's și S&P au în prezent perspective negative asociate ratingului suveran al țării, ceea ce lasă România la o singură treaptă deasupra categoriei „junk”.

O retrogradare în categoria „junk” ar însemna pierderea statutului de „investment grade” și ar putea afecta condițiile în care România se împrumută de pe piețele internaționale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE