Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Exerciții militare ruso-chineze în Pacific. Manevrele au fost lansate în ziua întrevederii dintre Vladimir Putin și Xi Jinping

Flota rusă și cea chineză au lansat ample aplicații militare în Oceanul Pacific. Startul manevrelor a fost dat chiar în ziua întrevederii liderilor de la Moscova și Beijing.  

Exerciţiile cuprind manevre tactice şi tiruri de artilerie, a menţionat ministerul, citat de agenţia rusă de presă TASS. Un prim astfel de exerciţiu comun a avut loc în octombrie anul trecut.

„Misiunea acestor manevre este de a întări cooperarea navală între Rusia şi China, de a menţine pacea şi stabilitatea în regiunea Asia-Pacific, de a monitoriza apele mării şi de a proteja activităţile economice maritime ruse şi chineze”, se precizează în comunicat.

Pe lângă prezența în Oceanul Pacific, navele militare ale celor două puteri nucleare vor patrula și în marea Ohotsk. În ultima perioadă, Rusia și China au intensificat colaborarea militară. La începutul acestei luni, Beijingul a avut o prezență masivă la exercițiul Vostok 2022, desfășurat de Rusia în Orientul Îndepărtat. 2.000 de soldați chinezi și trei nave de război au participat la manevre.  Rusia a susținut puternic Beijingul în timpul crizei de după vizita în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi. La răndul ei, China nu a condamnat până acum invazia rusă în Ucraina. La începutul acestui an, cele două țări au emis o declarație comună prin care au anunțat că vor colabora pentru a se opune „dominației occidentale” la nivel mondial.      

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE